Britanica Jane Marshall din orășelul englez Derbyshire se află în posesia unei comori cu totul deosebite: o bucată de ciocolată, veche de nu mai puțin de 104 ani. În cazul în care vechimea ciocolatei va fi confirmată și de specialiști, Jane Marshall are mari șanse să devină mândra posesoare a cele mai vechi ciocolate aflate în proprietate particulară. Britanica a moștenit ciocolata de la bunicul ei, pe vremea când avea nouă ani. Și deși e ciudat ca o fetiță de nouă ani să nu se atingă de ciocolată, Jane a păstrat cadoul de la bunicul său. Din câte se pare, delicioasa „moștenire” a fost realizată cu ocazia încoronării regelui Edward al VII-lea în anul 1902. Producătorul de ciocolată, Cadbury’s și-a manifestat interesul de a cumpăra desertul.