Atletism

Record de participare la ediția a XII-a a Grand Prix-ului Cristina Casandra de la Suceava

Cristina Casandra alături de sportivi participanți la concursul ce-i poartă numele
Cristina Casandra alături de sportivi participanți la concursul ce-i poartă numele

Peste 350 de copii și juniori au luat startul la Grand Prix-ul Cristina Casandra de la Suceava, o competiție ce a devenit una de tradiție pentru atletismul din zona Moldovei și care anul ăsta a înregistrat un nou record de participare. În sala de atletism a Clubului Sportiv Municipal Suceava, de la stadionul Areni, s-au aflat la starturi peste 550 de juniori și copii, mulți dintre participanți concurând la mai multe probe. Grand Prix-ul Cristina Casandra a fost organizat de Asociația Județeană de Atletism Suceava, în colaborare cu Clubul Sportiv Municipal Suceava, Direcția Județeană de Sport și Tineret Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, dar și firma Decahtlon Suceava. La competiție a ajuns și președintele Federației Române de Atletism, Florin Florea, oficial ce se afla în zonă, la Campionatul Balcanic de Cros de la Botoșani.
„Mă bucur că an de an vin tot mai mulți copii la acest concurs în care ne dorim atragerea lor spre mișcare și sport, iar de această dată am bătut un nou record de participare. Rezultatele au fost foarte bune și acest Grand Prix a devenit unul în care antrenorii din zonă își pot verifica elevii, mai ales că urmează sezonul competițiilor oficiale de sală. Mă bucur că și la categoria Prichindel, unde sunt cei mai mici concurenți, născuți în anul 2011 sau mai mici, am avut parte de o participare numeroasă, micii atleți venind alături de părinții ce i-au fotografiat și i-au încurajat. Președintele FRA a fost impresionat de numărul mare de copii prezenți și s-a oferit ca la edițiile viitoare să ne ajute să ridicăm și mai mult nivelul concursului”, a explicat cea mai bună atletă din toate timpurile a Clubului Sportiv Municipal Suceava, Cristina Casandra.
La categoria Prichindel, unde au alergat cei mai mici dintre participanți, organizatorii n-au făcut clasamente, toți copiii fiind premiați, iar la celelalte categorii sportivii au primit diplome, medalii, cupe, tricouri și dulciuri.
Câștigătorii probelor din această ediție a Grand Prix-ului Cristina Casandra
În competiția rezervată juniorilor I, Anca Sadoveac și Matei Ionescu (LPS Suceava) au câștigat la 60 de metri, Marius Turcu (CSM Suceava) la 800 de metri, iar Cătălin Liscan (CSM Dorna Vatra Dornei) s-a impus la 1500 de metri. La juniori II, Roxana Ghiuță (CSM Suceava) a câștigat la 60 și 800 de metri, Bianca Catrinari (CSM Rarăul Câmpulung) și Sebastian Moldovan (LPS Suceava) la 1500 de metri, Paul Paveliuc la 60 de metri și Daniel Istor la 800 de metri, ambii de la LPS Suceava. La juniori III, Ionuț Tofănescu (CSȘ Rădăuți) a câștigat la 60 și 800 metri, Cosmina Boiciuc (LPS) la 60 metri, Talida Sfarghiu și Mădălina Sârbu, la 800 și 1500, ambele de la CSM Suceava, iar Constantin Perdei, de la CSȘ Rădăuți, locul I la 1500.
La copii I, 800 – Alexandru Prâsneac (CSM Dorna), 60 metri – Denis Tuculeanu (Școala Jean Bart), 1500 metri – Claudia Costiuc (CSM Dorna), 800 – Diana Vaman (CSM), 60 – Ancuța Pomohaci (Marginea), la copii II, Ștefan Iftimi (LPS Iași), locul I la 50 și 200 metri, Ioana Lupancu (LPS) la 200 metri, Sara Cristea (CS Ceahlăul) la 50 metri, iar la copii III, Sebastian Beclea (CS Olimpic) la 200 metri, David Halip (Marginea) la 50 metri, Ina Popescu (CS Ceahlăul) la 200 metri și Maria Filip, tot de la Piatra Neamț, la 50 metri.
În proba de ștafetă, LPS Suceava a câștigat atât la fete, cât și la băieți.

Peste 350 de participanti au luat startul la editia cu numarul 12
Peste 350 de participanti au luat startul la editia cu numarul 12
Peste 350 de participanti au luat startul la editia cu numarul 12
Peste 350 de participanti au luat startul la editia cu numarul 12
Peste 350 de participanti au luat startul la editia cu numarul 12
Peste 350 de participanti au luat startul la editia cu numarul 12
Cristina Casandra alături de sportivi participanți la concursul ce-i poartă numele
Cristina Casandra alături de sportivi participanți la concursul ce-i poartă numele

Recomandări

Eleva Beatrice Ecaterina Tcaciuc a obținut Marele Trofeu la Festivalul Internațional „Vis de Stea”, ediția a XIV-a

„Spartachiada profesorilor”, ediția a XIII-a, la Suceava, competiție sportivă cu sute de participanți din mai multe județe ale țării, dar și din Republica Moldova și Ucraina

Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia

președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia
președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia