Ediția de anul acesta a evenimentului Hora Bucovinei de la Frasin a atras un număr record de participanți. Ediția de anul acesta, cea de-a opta, s-a desfășurat pe parcursul a două zile, 21 și 22 mai, iar potrivit organizatorilor, numai ieri, la Hora Bucovinei au fost prezenți peste 40.000 de vizitatori. Hora Bucovinei a fost organizată de Consiliul Județean Suceava, în colaborare cu Primăria orașului Frasin, Direcția Silvică Suceava, Camera de Comerț și Industrie Suceava, Clubul Național Bucovina al crescătorilor și proprietarilor de câini de rasă Ciobănesc Românesc de Bucovina. În prima zi a evenimentului, care marchează urcatul oilor la munte, vizitatorii au putut vizita stânele special amenajate și observa obiceiurile și tradițiile legate de măsura oilor, tot sâmbătă fiind organizată și o petrece a bacilor. Ziua principală a Horei Bucovinei a fost ieri, când încă de la primele ore ale dimineții, mii de suceveni, dar și turiști din țară și străinătate au venit în incinta fostei tabere Bucșoaia pentru a asista la spectacolele de muzică populară, pentru a degusta din produsele tradiționale preparate de bacii de la stânele din zona de munte sau pentru a admira expozițiile de animale. Toți cei care au dorit au putut să deguste cele mai delicioase produse tradiționale gătite de bacii de la stânele din zona Humor, Frasin, Fundu Moldovei, Breaza, Vama sau de la stâna Cooperativei Agricole „Timineanca” din Fundu Moldovei. Din ceaunele care au clocotit pe foc întreaga zi s-a putut servi balmoș, borș de miel, vițel sau miel în smântână, deliciile culinare fiind completate de miei sau viței la proțap și de urdă, caș, brânză frământată sau mămăligă cu brânză și smântână.
Pe lângă stânele tradiționale din județul Suceava, vizitatorii au putut să admire expoziția cu cei mai frumoși câini ciobănești din Bucovina, dar și expoziții de cai și de oi, prezentate de crescătorii din județul Suceava. Și anul acesta, unul dintre cele mai atractive standuri, în special pentru copii, a fost cel al Direcției Silvice Suceava, unde a fost expusă o întreagă colecție de animale și păsări împăiate, reprezentantul acestei instituții oferindu-le tuturor celor interesați informații despre exemplarele prezentate.
Vizitatorii au putut să deguste produse de stână 100% naturale
Despre cât de bune și gustoase sunt produsele tradiționale ne-a vorbit un gospodar din Fundu Moldovei, Nelu Ivanciuc, care le-a oferit celor care au dorit aproape tot ceea ce se gătește la o stână, de la caș, urdă, jintiță, balmoș, și până la vițel la proțap și vițel cu smântână la ceaun. Nelu Ivanciuc ne-a mărturisit că mâncărurile tradiționale de la stână sunt în primul rând pentru oameni sănătoși, dar și pentru cei care vor să mănânce o mâncare sănătoasă. Întrebat cât de bune sunt mâncărurile de la stână, gospodarul din Fundu Moldovei ne-a spus: „părerea mea sinceră e că sunt bune. Acum depinde de ce boală suferiți. Adică asta e mâncare pentru oameni sănătoși. Are tot ceea ce trebuie să conțină o mâncare adevărată. Ceea ce se mănâncă în ziua de azi e un pic cam pe lângă. Aici nu se vede nimic din ingredientele astea de pe la supermarketuri, nu o să vedeți aici cotletul ăla umflat sau nu mai știu ce”. Nelu Ivanciuc a ținut să mai adauge că din punctul său de vedere, Hora Bucovinei este „un eveniment extraordinar”, fiind prima manifestare câmpenească organizată pentru a marca urcatul oilor la stână.
Parada gospodarilor a fost deschisă de gospodarii din Frasin. Invitații speciali au fost Nicolae Furdui Iancu și Margareta Clipa
Deschiderea oficială a Horei Bucovinei a avut loc cu parada gospodarilor din județul Suceava. Primii care au defilat prin fața spectatorilor au fost gospodarii din Frasin, în frunte cu primarul acestui oraș, Marinel Bălan. Au urmat apoi trăsurile cu gospodari veniți din Broșteni, Vama sau Gura Humorului, iar după o paradă a cailor, în fața spectatorilor au defilat grupuri de gospodari, gospodine și copii îmbrăcați în frumoase costume populare din localități precum Mălini, Cajvana, Fundu Moldovei, Vama, Sadova, Broșteni, Șcheia, Todirești sau Stamate.
După discursurile oficialităților, spectatorii au asistat la un adevărat maraton de muzică populară. Pe scena din fosta tabără Bucșoaia au urcat interpreți de muzică populară și grupuri folclorice din mai multe zone ale județului, precum și artiștii Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava și ai Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” din Sibiu. Invitații speciali ai zilei de ieri au fost renumiții interpreți de muzică populară Nicolae Furdui Iancu și Margareta Clipa.
Nechifor: „Să trăiască Bucovina în veci, această floare frumoasă a României”
La deschiderea oficială a Horei Bucovinei, primarul din Frasin, Marinel Bălan, le-a transmis tuturor celor prezenți că prin acest eveniment, Bucovina este din nou în straie de sărbătoare și își pune în valoare o parte din frumusețile acestei zone. „Bucovina s-a mândrit întotdeauna cu tot ceea ce are mai frumos, cu portul popular, cu măiestria meșteșugarilor, cu bucatele gustoase și cu obiceiurile din această zonă. Avem aici stânele din zona de munte și obiceiurile crescătorilor de animale, obiceiuri de stână, care își păstrează originalitatea și poate azi sunt mai vii ca altădată”, a spus primarul din Frasin. El a ținut să mulțumească în mod special pentru sprijinul primit din partea Consiliului Județean Suceava pentru organizarea acestui eveniment. „Hora Bucovinei nu ar fi existat la dimensiuni atât de mari dacă nu ar fi fost Consiliul Județean Suceava. Domnule președinte al CJ Suceava, Cătălin Nechifor, vă rog să-mi permiteți ca în numele tuturor celor care iubesc Hora Bucovinei să vă mulțumesc dumneavoastră și colaboratorilor dumneavoastră pentru frumoasa realizare de astăzi”, a spus Marinel Bălan.
Invitat pe scenă pentru a adresa un cuvânt în deschiderea Horei Bucovinei, președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a apreciat în primul rând numărul mare de participanți veniți la evenimentul de la Frasin.
„Mulțumim lui Dumnezeu pentru vremea minunată. Asta-i Bucovina, avem steagul nostru național, avem gospodari și tradițiile noastre. Felicitări, domnule primar. Să trăiască Bucovina în veci, această floare frumoasă a României”, a spus Cătălin Nechifor.
Invitat la această ediție a Horei Bucovinei, fostul ministru de Externe Titus Corlățean a ținut să felicite organizatorii pentru modul în care se preocupă pentru a păstra tradițiile și obiceiurile din Bucovina. „Vă felicit pentru această tradiție extraordinară, pentru frumusețea acestor obiceiuri și pentru frumusețea în care le prezentați. Dumnezeu să vă binecuvânteze în continuare, așa cum v-a binecuvântat cu niște locuri atât de frumoase, cu oameni frumoși, cu obiceiuri, costume populare și muzică atât de frumoase. Felicitări pentru tot ceea ce ați făcut și faceți”, a fost mesajul lui Titus Corlățean.
Printre oficialitățile prezente la Hora Bucovinei au fost și parlamentarii PSD Ioan Stan, Eugen Bejinariu, Ovidiu Donțu, Neculai Bereanu și Cezar Cioată. La Hora Bucovinei a fost prezent și deputatul ALDE Alexandru Băișanu.
Flutur vrea ca Hora Bucovinei să capete o dimensiune internațională
Prezent la Hora Bucovinei, senatorul PNL Gheorghe Flutur a apreciat în mod special acest eveniment, amintind că a fost inițiatorului lui atunci când a fost președinte al Consiliului Județean, dar a și criticat faptul că ieri a fost și mult kitsch. „Mă bucur că este un eveniment care a ajuns la a opta ediție. Este un eveniment care va trebui încurajat, pentru că pune în valoare portul popular în primul rând, obiceiurile, dansurile și cântecele Bucovinei, și are menirea de a aduce lume, pentru a ne întâlnim aici crescători de animale, gospodari din toată zona Sucevei, dar și din alte județe. Și cred că Hora Bucovinei merită toate aplauzele”, a declarat Gheorghe Flutur. El a spus că sucevenii merită un astfel de eveniment, precizând că este necesar ca la Hora Bucovinei să fie prezente și minoritățile din județul Suceava, de la ucraineni, polonezi și până la nemții din Bucovina.
„Sunt bucuros că se continuă acest eveniment, dar cred că va trebui să facem mai mult. Și eu voi promova tradiționalul din aceste evenimente. Pentru că dacă vă uitați bine există destul de mult kitsch, și nu are ce căuta. Poate la intrarea în incinta Horei Bucovinei trebuiau să fie meșteșugarii cu produse tradiționale din Bucovina, gastronomia de Bucovina. De aceea voi încuraja în continuare acest lucru și sunt bucuros că sunt alături de sucevenii mei dragi. Îmi încarc și eu bateriile în fiecare an și sper ca anul viitor să internaționalizăm Hora Bucovinei, pentru că merită acest lucru”, a mai declarat Flutur.
El a precizat că o atenție mai mare va trebui să fie dată crescătorilor de animale din județul Suceava și obiceiurilor tradiționale, care vor trebui puse mai mult în valoare la edițiile viitoare.
Alături de Gheorghe Flutur, la Hora Bucovinei au mai fost prezenți și deputații Ioan Balan și Sanda-Maria Ardeleanu.



