Recomandări pentru turiștii de sezon la trecerea frontierei cu România



Poliția de Frontieră recomandă românilor stabiliți în străinătate care vor reveni în țară pentru sărbători să folosească toate punctele de trecere a frontierei și nu doar pe cele mai cunoscute, pentru a evita aglomerația și a urgenta formalitățile de intrare în România.
În plus, potrivit unui comunicat de presă de joi, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române (IGPFR) asigură că, pentru fluidizarea traficului transfrontalier, va suplimenta numărul de agenți pentru ca operațiunile de control al bagajelor și actelor să dureze cât mai puțin.
Poliția de Frontieră reamintește punctele de control și trecere a frontierei de pe întreaga graniță a României cu Ungaria. Cele zece locații sunt Cenad (județul Timiș), Turnu, Vărșand și Nădlac (județul Arad), Episcopia Bihor, Borș, Salonta și Valea lui Mihai (județul Bihor) și Petea și Urziceni (județul Satu Mare).
„În vederea fluidizării traficului, Poliția de Frontieră Română întreprinde toate măsurile necesare pentru derularea unui control operativ și civilizat, sens în care se vor dispune măsuri de suplimentare a personalului care-și desfășoară activitatea la controlul documentelor și de creștere a numărului arterelor de control de pe sensul de intrare în țară”, informează IGPFR.
Totodată, în punctele de trecere a frontierei vor fi create filtre separate pentru cetățenii Uniunii Europene și pentru persoanele cu handicap, bolnave sau cu copii mici, fiind luate și măsuri de supraveghere a traficului între localitățile de frontieră și punctele vamale, pentru evitarea eventualelor blocaje.
În plus, IGPFR amintește celor aflați în tranzit că, în cazul în care au nemulțumiri legate de modul în care s-a desfășurat controlul la graniță, pot suna la 959 sau 9590 pentru a reclama eventualele nereguli.