Spălarea fructelor înainte de a le mânca pare o …
Zilele călduroase aduc cu sine și înmulțirea cazurilor de îmbolnăvire prin toxiinfecții alimentare sau alte boli digestive. Din acest motiv, Ministerul Sănătății Publice recomandă populației evitarea preparării alimentelor cu mai mult de două-trei ore înaintea consumului.În cazul în care nu se pot asigura condițiile de temperatură necesare păstrării alimentelor preparate, consumarea alimentelor pregătite pentru sugari se va face imediat după prepararea lor, fără a fi reîncălzite sau păstrate la frigider. De asemenea, e necesară spălarea atentă a recipientelor în care se realizează prepararea alimentelor, înainte de fiecare masă și după folosirea toaletei. Printre recomandările făcute de MSP se mai regăsesc spălarea legumelor și fructelor înainte de a fi consumate, evitarea consumării alimentelor vândute pe stradă, precum înghețata, prăjiturile, produsele de patiserie, hot-dog-ul și micii. MSP atrage atenția și asupra igienei repetate a mâinilor precum și asupra spălării vaselor ori de câte ori este necesar înaintea preparării produselor alimentare.
Sursa: www.adevarulonline.ro
