– Până în momentul de față, din cele 21.983 de hectare însămânțate cu grâu au fost recoltate 17.500, adică mai puțin de 80% din suprafața ce trebuie recoltată
Precipitațiile abundente căzute în județ în ultima perioadă au încetinit recoltarea grâului, existând pericolul ca bobul de grâu să încolțească înainte de a fi recoltat. Conform unei situații întocmite de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR) Suceava, până în momentul de față din cele 21.983 de hectare însămânțate cu grâu au fost recoltate 17.500, adică mai puțin de 80% din suprafața ce trebuie recoltată. „În unele zone din județ combinele nu au putut intra pe ogoare mai multe zile la rând, ploile căzând la intervale scurte de timp. Din această cauză există pericolul ca bobul să încolțească, fapt ce ar compromite serios respectiva cultură”, a explicat Lya Chriac, directorul adjunct al Direcției Agricole Suceava, subliniind că recoltarea grâului trebuie încheiată cel târziu până pe 23 august. Trebuie spus că șansele ca acest termen să poată fi respectat au crescut considerabil după ce zilele trecute numărul de combine din județ a fost suplimentat prin aducerea în județ a combinelor care au treierat grâul în județul vecin, Botoșani. Până în momentul de față, producția medie la hectar obținută este de aproximativ 3000 de kilograme, însă specialiștii din cadrul DADR apreciază că aceasta va crește deoarece urmează să fie recoltat grâul de sămânță și cel din zona localității Siret, unde întotdeauna producția a fost mai ridicată. În aceste condiții se preconizează că la nivelul județului producția medie va fi de 3100 – 3200 de kilograme la hectar, asemănătoare cu producția de anul trecut, când în județ s-au recoltat 3150 de kilograme de grâu la hectar. Adjunctul DADR a ținut să precizeze că producția ar fi putut să fie și mai bună dacă condițiile agro-climaterice nu ar fi fost defavorabile, bobul de grâu fiind supus mai întâi fenomenului de îngheț, fiind compromis încă de atunci în proporție de 15%, după care a urmat coacerea bruscă, fenomen produs în luna iunie datorită trecerii imediate de la temperaturi scăzute la caniculă.





