Dosare penale

Recoltarea culturii de floarea-soarelui s-a mutat de pe ogoare în sfera penalului



Recoltarea culturii de floarea-soarelui de pe o suprafață de teren din comuna Hănțești s-a transformat într-un război al plângerilor penale, între două firme. Este un caz în care sunt foarte multe semne de întrebare, iar în mod cert cel puțin cineva a încălcat flagrant legea. Foarte important în această poveste este și rolul Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava, care trebuie să verifice în amănunt cum s-au încasat subvențiile pe teren și cine l-a lucrat în realitate.
Detaliile unui scandal pe care polițiștii și procurorii ar trebui să-l cerceteze în amănunt
SC Agricola Tips SRL Siminicea, reprezentată de Ilie Tipa, și SC Euroagripies SRL Iași, reprezentată de un italian, Mario Pasquale, se acuză reciproc de tulburare de posesie și înșelăciune.
Pe de o parte, reprezentanții firmei italiene reclamă că utilajele firmei din Siminicea, Agricola Tips SRL, au recoltat luna trecută cultura de floarea-soarelui pe 85 de hectare, deși ei au contracte de arendă cu oamenii. Mai mult, Claudia Ursu, jurist în cadrul Euroagripies SRL Iași, a arătat că firma a plătit arendă oamenilor și a încasat subvenția de la APIA. Terenul a fost însă însămânțat și recoltat de Ilie Tipa.
Acesta din urmă recunoaște că a recoltat floarea-soarelui și vine și el cu contracte de arendă pe care le are pe 47 de hectare de teren și care sunt înregistrate la Primăria Hănțești. Mai mult, explică faptul că lucrează mult mai mult teren, în baza unor convenții cu sătenii, care i-au dat acordul în scris să lucreze pământul. Și aici apar semne de întrebare privind modul cum s-au încasat subvențiile.
„Acest domn italian are cazier fiscal, având datorii neachitate, și nu mai avea voie să înființeze firme cu obiect de activitate în agricultură. Întrebarea mea este cum de a încheiat el contracte de arendă ce sunt înregistrate la Primăria Hănțești? Sunt 14 hectare de teren pe care avem contracte și eu, și firma lui, ne suprapunem, însă eu am avut primele contracte”, a declarat Ilie Tipa, care acuză că aceste probleme nu puteau apărea fără complicitatea celor de la Primăria Hănțești. Și acesta la rândul său a depus plângeri împotriva firmei ieșene patronate de italian.
Ilie Tipa a mai declarat că va sesiza APIA că firma cu care este în conflict a încasat subvenție, deși terenul l-a însămânțat și lucrat el.
După cum a relatat în nenumărate rânduri presa ieșeană, italianul Mario Pasquale a înregistrat, pe o altă firmă, datorii de aproape 3 milioane de lei către mai multe firme, care s-au înscris la masa credală pentru a-și recupera datoriile. Pe de altă parte, nici Ilie Tipa nu a fost ocolit de scandaluri și dosare penale, fiind acuzat că și-a extins ilegal terenurile lucrate.
Ce figurează oficial în documentele primăriei
În tot acest scandal, care ascunde din punctul nostru de vedere nu una, ci mai multe fapte penale, am încercat să obținem lămuriri de la primarul din Hănțești, Daniel Olariu. Acesta spune că relația dintre cele două firme este foarte greu de deslușit, un amănunt important fiind că inițial italianul și Ilie Tipa au fost asociați și au colaborat.
Scriptic, în evidența Primăriei Hănțești situația stă în felul următor: firma Agricola Tips are contracte de arendă pentru 47 de hectare, în timp ce firma Euroagripies SRL Iași pe 270 de hectare. În ceea ce privește cultura de floarea-soarelui, firma Agricola Tips figurează doar cu 4 hectare cultivate, în timp ce firma ieșeană, cu 98,9 hectare. Probabil, de la aceste documente oficiale va pleca și ancheta polițiștilor.
Primarul Daniel Olariu a declarat că a avertizat în mai multe rânduri localnicii cu privire la hârtiile pe care le semnează. De exemplu, mulți oameni cred că au dat pământul în arendă pentru un an de zile, însă contractele sunt pe perioade mult mai lungi. Ilie Tipa, de exemplu, are contracte pe perioada 2014-2022.



Recomandări

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”

Ion Lungu, bilanțul a doi ani de mandat la Primăria Suceava – proiecte de 200 de milioane de euro, dintre care 25 finalizate