Unica variantă

Reclamațiile legate de repartitoare pot fi depuse la OJPC



– Primăria Suceava nu mai preia reclamațiile la adresa firmelor de repartitoare, amendarea nerespectării condițiilor unui contract fiind de competența Oficiului pentru Protecția Consumatorului
Sucevenii care, în această iarnă, vor fi nemulțumiți de serviciile oferite de firmele de repartitoare se vor putea adresa Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului (OJPC) Suceava. Potrivit conducerii acestei instituții, reclamațiile vor fi preluate de la cetățenii municipiului Suceava, urmând ca inspectorii OJPC să inițieze verificările fiecărei nereguli semnalate de semnatarii reclamațiilor.
Depunerea unei reclamații la OJPC rămâne unica variantă pentru ca proprietarii care se simt păgubiți de firmele de repartitoare să și primească un răspuns sau chiar să găsească o rezolvare a situației neplăcute create de aparatele montate pe calorifere.
În contextul în care, iarna trecută, sucevenii au fost purtați de la o instituție la alta, cu reclamațiile în mână, din cauza neclarităților legislative, nimic nu garantează faptul că cetățenii nemulțumiți de eficiența repartitoarelor nu vor avea parte de același tratament și în această iarnă. Astfel, iarna trecută, reclamațiile de acest gen au fost preluate de OJPC numai până în luna ianuarie, din februarie cetățenii fiind orientați spre Serviciul Asociații de Proprietari din cadrul Primăriei Suceava. De aici, reclamațiile scrise au ajuns la Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), instituție care este abilitată prin lege să rezolve neregulile de orice fel, apărute în procesul de furnizare a energiei termice. Din păcate pentru reclamanți, ANRSC nu a efectuat nici o verificare pentru că nu are nici un reprezentant în teritoriu.
Astfel, cei care au avut ghinionul să devină “victime ale repartitoarelor”, fie din cauza unor probleme la aceste aparate, erori de calcul la repartizarea cheltuielilor, ori, în cele mai multe din cazuri, din cauza furturilor vecinilor, au fost buni de plată, pentru că nicăieri nu li s-au rezolvat problemele.
– Atenție la modul de utilizare a repartitoarelor
Reprezentanții firmelor care montează repartitoare susțin că problemele apar din cauza faptului că unii cetățeni nu știu să utilizeze corect aceste aparate. Sfatul acestora este ca aparatele și, implicit, caloriferele să nu fie niciodată acoperite. Mai exact, în timp ce repartitoarele funcționează, hainele nu trebuie uscate pe calorifer, iar perdelele lungi trebuie ridicate. Atunci când cineva dorește să-și aerisească apartamentul, caloriferul trebuie închis cu 15 minute înainte de deschiderea geamului sau a ușii de la balcon.
În lista de „sfaturi” a reprezentanților firmelor de repartitoare nu se face nici o precizare cu privire la dezechilibrul hidraulic ce se poate crea atunci când unele calorifere sunt închise, iar altele rămân deschise.
Nu de puține ori, inspectorii OJPC au constatat că aceste firme nu pot dovedi cu proces-verbal efectuarea echilibrării hidraulice a instalațiilor, acolo unde au fost făcute intervenții pe rețea, lucru obligatoriu prin lege. Legea prevede obligativitatea efectuării echilibrării hidraulice înainte de montarea repartitoarelor.
Agenții economici spun însă că nu au făcut aceste lucruri pentru că asociațiile de proprietari nu au vrut să suporte contravaloarea lucrărilor.
ANRSC subliniază că, dacă lucrarea nu a fost executată înainte de montarea repartitoarelor, firmele vor fi obligate să o execute pe propria cheltuială.
Acestea sunt doar câteva aspecte ce pot face obiectul unei reclamații la adresa firmelor de repartitoare care, deși au semnat contracte cu cetățenii și au obligația să le ofere explicații privind modul de funcționare a acestor aparate, de cele mai multe ori, păstrează tăcerea.
Cetățenilor nu le mai rămâne decât să citească cu mare atenție contractele pe care urmează să le semneze și să se adreseze Protecției Consumatorului pentru a sesiza eventualele nereguli.



Recomandări

34 de utilaje și peste 1700 de tone de antiderapant, pregătite pentru deszăpezire pe străzile Sucevei

Pregătirile făcute de Diasil pentru intervențiile necesare în sezonul rece, verificate în teren de conducerea Primăriei Suceava
Pregătirile făcute de Diasil pentru intervențiile necesare în sezonul rece, verificate în teren de conducerea Primăriei Suceava

Atenție, escroci cu ecusoane false, la ușile sucevenilor, pretinzând că trebuie să verifice caloriferele

Despăgubiri de 150.000 de lei pentru sucevenii care au depus reclamații la Protecția Consumatorului