Internet

Reclamații și întrebări online la Garda Financiară Suceava



Garda Financiară Suceava are începând din această săptămână un site propriu pe internet, care poate fi accesat la adresa www.gardafinanciarasv.ro.
Potrivit spuselor comisarului șef al GF Suceava, Ionuț Vartic, contribuabilii, dar și orice persoană fizică, au posibilitatea să acceseze acest site atât pentru a adresa întrebări cu privire la funcționarea acestei instituții, cât și pentru a depune reclamații legate de eventuale nereguli financiare.
„Am vrut să realizăm acest site pentru a fi mai aproape de contribuabili, dar și pentru a surprinde anumite activități economice ilegale în timp real, prin comunicarea lor direct online”, spus Vartic.
El a adăugat că toate petițiile și reclamațiile care vor fi depuse prin intermediul acestui site vor fi înregistrate în mod oficial și vor fi verificate de comisarii financiari.
Comisarul șef al Gărzii Financiare consideră că prin această metodă de a depune petiții și reclamații, contribuabilii suceveni vor economisi timp, în condițiile în care nu trebuie să se mai deplaseze până la sediul acestei instituții.
De asemenea, tot prin intermediul noului site al Gărzii Financiare Suceava contribuabilii pot adresa întrebări legate de legislația în domeniul economic, la care vor răspunde atât comisarii Gărzii Financiare Suceava, cât și șeful acestei instituții, Ionuț Vartic.



Recomandări

CAR Învățământ Fălticeni ajunge la 29 de sucursale în județul Suceava – noi deschideri la Drăgușeni, Todirești și Zvoriștea

CAR Învățământ Fălticeni ajunge la 29 de sucursale în județul Suceava – noi deschideri la Drăgușeni, Todirești și Zvoriștea
CAR Învățământ Fălticeni ajunge la 29 de sucursale în județul Suceava – noi deschideri la Drăgușeni, Todirești și Zvoriștea