A uitat de spiritul Crăciunului. Joi seară, un bărbat din localitatea Marginea s-a supărat rău de tot pe vecinul său și fără să stea prea mult pe gânduri a pus mâna pe telefon și a sunat la 112 pentru a chema Poliția în ajutor.
Ce a stârnit, de fapt, această mânie? Muzica pe care vecinul o asculta la casetofon. Dacă vă gândiți că ar fi vorba de ceva manele sau rock, vă înșelați. Din boxele montate în curte se auzeau colinde.
Și pentru că orice reclamație trebuie verificată, la fața locului s-au deplasat și polițiștii. Aceștia au constatat că, într-adevăr cel reclamat asculta colinde, numai că volumul era unul rezonabil și, în plus, nu era depășită nici ora limită prevăzută de lege pentru a fi încadrat la tulburarea liniștii și ordinii publice.
Invitat la sediul Poliției din Marginea pentru a depune plângere, vecinul supărat a refuzat. Cel puțin până ieri după-amiază.
Motivul real al acestei sesizări hilare pare a avea rădăcini mai vechi și este legat de un conflict care există între cele două părți, iar colindele s-au dovedit doar un pretext pentru un nou episod al războiului.