Primul dintre cele câteva care merită semnalate este recitalul Simonei Halep, care până la ora la care scriu eu (deși până veți citi dumneavoastră articolul e posibil ca Simona să fi fost învinsă – deși sper că nu – în semifinala de la ’s-Hertogenbosch) a ajuns la a noua victorie consecutivă, adjudecându-și cu acest prilej și primul trofeu din carieră. Remarcabil este faptul că după acesta, câștigat pe zgură, Simona și-a continuat recitalul și pe iarbă, ceea ce demonstrează că e o jucătoare completă. Mai mult, ne dă speranțe pentru o evoluție remarcabilă și la Wimbledon, care, orice s-ar zice, rămâne titlul suprem.
De o constanță perfect asemănătoare, numai că de sens opus, este și uluitoarea echipă tahitiană. După show-ul din primul meci, în care același om a dat gol și autogol, în care după gol s-a sărbătorit mai bine de 3 minute performanța, în care Tahiti a scăpat ieftin, cu numai șase goluri încasate, ei bine, recitalul tahitian a continuat, ba atingând încă noi culmi, și în cea de-a doua partidă, cu Spania. Cele doar patru goluri luate până la pauză dădeau speranțe că recordul tahitian, 0-10 (într-un meci cu Noua Zeelandă, cu ceva ani în urmă), va rămâne nebătut. Ei bine, de la 5-0 în colo, publicul brazilian a început să huiduie și să fluiere la orice atingere a mingii de către spanioli, doar-doar nu și-or finaliza tentativa de genocid. Parcă pe la 7-0 a fost penalty-ul ratat de Torres, numai că tot el, după doar vreo 40 de secunde, a driblat și portarul (care s-a mai driblat și singur, la vreo trei goluri) și a înscris al optulea gol al Spaniei și al patrulea al său în acest meci.
Portarul ăla minune a mai făcut una tare: după ratarea lui Torres a început să mulțumească divinității, să facă fel de fel de figuri, de parcă el apărase lovitura, nu Torres trăsese peste. Finalul a fost apoteotic și cumva în coadă de pește, în sensul că Spania nu a depășit Noua Zeelandă, ci doar a egalat-o, câștigând meciul cu Tahiti cu exact același scor: 10-0. Cred că dacă forța nițel, putea înscrie 25. Așa însă, toată lumea a rămas mulțumită. Mai ales tahitienii, fericiți că n-au luat 11.
