Muzeul de Istorie

Recitalul „My Sentimento”, cu baritonul sucevean Andras Chiriliuc



Muzeul de Istorie: Recitalul „My Sentimento”, cu baritonul sucevean Andras Chiriliuc
Muzeul de Istorie: Recitalul „My Sentimento”, cu baritonul sucevean Andras Chiriliuc

Baritonul sucevean Andras Chiriliuc va susține mâine, la Muzeul de Istorie Suceava, începând cu ora 19:00, recitalul „My Sentimento”. Concertul face parte din programul ediției jubiliare a Colocviului Internațional de Științe ale Limbajului „Eugeniu Coșeriu”, organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.
Artistul va fi acompaniat la pian de maestrul Alexandru Petrovici.
Programul recitalului cuprinde lucrări celebre din creația unor compozitori precum Mozart, Gershwin, Puccini, Tosti, Ibert, Massenet, Poulenc, Schubert, Mahler, Beethoven, Bretan, Gheciu, Alessandrescu, Brediceanu.
Debut în poezie
În cadrul evenimentului, baritonul Andras Chiriliuc își face debutul în poezie, lansând primul volum, „Extaz”, volum prefațat de lingvista Sanda-Maria Ardeleanu, prof. univ. dr. și prorector la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, și scriitorul și criticul Gheorghe Macarie, prof. univ. dr. la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Volumul, cu o grafică interioară aparținând pictorului Constantin Ungureanu Box, apare la Casa Editorială Demiurg, sub coordonarea dr. Alexandrina Ioniță.
Prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu este de părere că „Andras Chiriliuc are nevoie de poezie pentru, paradoxal, a-și ordona existența. Titlurile din volum indică, de altfel, o mișcare de căutare neîntreruptă. Versul alb e deja o experiență trăită. Poemele au forță carteziană”.