Ceea ce a făcut Italia la EURO e aproape imposibil să se repete la nivel de cluburi. Anul trecut treceam în revistă jucătorii de superclasă care își mai făceau veacul prin Il Calcio și constatam că degetele de la o mână sunt prea multe. Bineînțeles, nu-i puneam la socoteală pe Totti sau Del Piero, care au rămas în fotbal pentru bucurie, nu pentru performanță. Știu, Juve a luat titlul, dar acesta este lo scudetto la care Del Piero are cea mai sumară contribuție dintre toate celelalte pe care le are în palmares. Poate nu neapărat din vina lui, Antonio Conte a fost cel care l-a uitat deseori pe bancă, dar ce i se poate reproșa unui antrenor care atinge un obiectiv aproape nesperat?!
Revenind la fuoriclasse, iată că unul dintre vârfurile mondiale, Zlatan Ibrahimovic, a trecut Alpii pentru a experimenta și campionatul francez, cu PSG. Suedezul spune că are foame de trofee, deja ar trebui să pariem pe termen lung la titlu, în buna tradiție a sa de câștigător de campionat pe oriunde s-a dus. Doar în cazul Ligii Campionilor, trofeul care l-a fentat mereu, cred că trebuie să pună un mare punct. Celălalt cap de pod din campionatul italian este Edison Cavani, un jucător pentru care destule cluburi din afara cizmei sunt gata să facă nebunii. Patronul lui Napoli, uns cu toate alifiile când e vorba de bani, joacă la mai multe capete, plus un rol în fața suporterilor, unul care nu-l prea prinde. Chipurile, el l-ar ține, dar unele oferte sunt de nerefuzat (asta sună într-un anume fel prin sudul Italiei). Ce-ar mai avea italienii de prezentat prin galantare în Liga Campionilor dacă și Cavani pleacă spre alte zări? Nici măcar pe Torje… Scuze, a fost glumă nereușită, deși piticul are potențial mai mare decât crede antrenorul de la Udine. În Liga Campionilor modelul auster al lui Juventus, cu puzderie de remize, nu poate funcționa. De aceea, ca să închid cercul, s-ar putea ca performanța lui Prandelli cu naționala să fie cântecul de lebădă al unei epoci.
