Etapă

Recepție la terminarea lucrărilor bazinului de înot didactic din Rădăuți

Ieri a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pentru bazinului de înot al municipiului Rădăuți, în prezența reprezentanților Companiei Naționale de Investiții (CNI). Potrivit celor afirmate de primarul Bogdan Loghin, se dorește ca bazinul să fie inaugurat în aproximativ două luni, iar activitățile de aici să fie reglementate de o hotărâre a Consiliului Local Municipal. Valoarea lucrărilor se ridică la nouă milioane de lei inclusiv TVA și administrația locală este momentan preocupată de cheltuielile de întreținere care sunt foarte mari. „Pe lângă activitățile didactice care se vor desfășura în această locație, ne dorim să venim în întâmpinarea tuturor rădăuțenilor, transformând acest bazin într-un punct de recreere urban”, a precizat Bogdan Loghin. Clădirea bazinului de înot este monovolum și adăpostește la etaj sala bazinului, bazinul de înot propriu-zis, iar la parter sunt amplasate spațiile anexe, adică vestiare de schimb și spatii tehnice. Edificarea bazinului de înot face parte dintr-o amplă strategie privind dezvoltarea proiectelor de agrement la nivelul municipiului. Trebuie precizat că Primăria municipiului Rădăuți asigură din fonduri proprii racordul la utilitățile necesare bunei funcționări a bazinului de înot, mai precis, apă, canalizare, energie electrică și gaze naturale și va acoperi costurile de întreținere și mentenanță ale investiției pentru a o menține sustenabilă.

Recepție la terminarea lucrărilor bazinului de înot didactic din Rădăuți
Recepție la terminarea lucrărilor bazinului de înot didactic din Rădăuți
Recepție la terminarea lucrărilor bazinului de înot didactic din Rădăuți
Recepție la terminarea lucrărilor bazinului de înot didactic din Rădăuți
Recepție la terminarea lucrărilor bazinului de înot didactic din Rădăuți
Recepție la terminarea lucrărilor bazinului de înot didactic din Rădăuți

Recomandări

Recepție la terminarea lucrărilor de restaurare și conservare a patrimoniului cultural al bisericii din lemn din Mănăstioara

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, a semnat contractul de 2,1 milioane de euro pentru consolidarea și extinderea Școlii „Mihai Eminescu”

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor călători în întreaga Arhiepiscopie a Sucevei și Rădăuților în zilele de 21 și 22 octombrie 2025

Primăria Vicovu de Sus va construi un ambulatoriu modern, de peste 4 milioane de euro, printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți

În orașul Vicovu de Sus se va construi un ambulatoriu modern printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți