Ieri a avut loc recepția finală a tronsonului de drum Suceava-Gura Humorului, în lungime de 33 de kilometri, investiție al cărei beneficiar este Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).
De față s-au aflat președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, care a fost desemnat de către CNADNR membru al comisiei de recepție, și reprezentantul firmei de construcții care a executat lucrarea SCCF Iași, Ștefan Hanganu. Hanganu a ținut să precizeze că recepția inițială a lucrării s-a făcut în decembrie anul trecut, iar acum comisia a trebuit să constate că punctele stabilite atunci pentru a fi remediate de către constructor au fost soluționate.
„Scopul întâlnirii comisiei este acela de a constata că trei puncte prevăzute în procesul verbal de recepție din decembrie au fost realizate. Unul din puncte se referă la niște corecții care au fost făcute până în decembrie 2011, adică până la data recepției, însă comisia a considerat că trebuie să mai treacă cinci luni de zile ca să vadă cum s-au comportat aceste intervenții. Alte două puncte se referă la solicitarea pe care a avut-o constructorul de a face expertiza tehnică în două locuri cu alunecări de teren, ca să se vadă dacă nu cumva am aplicat proiectul greșit. S-a făcut expertiza și din ea rezultă că am executat lucrările conform proiectului. Acum comisia a redactat un proces verbal în care se prezintă că cele trei puncte prevăzute în procesul verbal de recepție finală din decembrie s-au stins”, a explicat Hanganu.
Viaduct subteran pentru reabilitarea tronsonului de drum de la Ilișești afectat de alunecări de teren
Cele două zone de pe DN 17 afectate de alunecări de teren sunt la ieșirea din Ilișești și la intersecția cu drumul spre Ciprian Porumbescu. Hanganu a declarat că problema de la Ciprian Porumbescu a rezolvat-o SCCF Iași din banii companiei.
Problema de la Ilișești va face obiectul unul alt contract pe care îl va încheia CNADNR în urma unei licitații care va avea loc în viitorul apropiat. Hanganu a subliniat că la Ilișești va fi construit un viaduct subteran pentru a reabilita porțiunea de drum, existând deja proiectul tehnic pentru această investiție. Ștefan Hanganu a mai spus că recepția finală a lucrărilor la tronsonul de drum Gura Humorului-Câmpulung Moldovenesc va avea loc în decembrie 2012.
Nechifor: „Lucrarea a durat totuși destul de mult”
Președintele Consiliului Județean Cătălin Nechifor, a ținut să mulțumească firmei SCCCF Iași pentru că a reușit să finalizeze tronsonul Suceava-Gura Humorului, dar și consultantului și Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, cea care a finanțat investiția cu bani de la Banca Europeană de Investiții. El a constatat că pe DN 17 se circulă foarte bine și că modernizarea drumului a dus la fluidizarea traficului. Nechifor consideră totuși că lucrarea a durat destul de mult.
„Totuși lucrarea a durat destul de mult și vreau să punctez, chiar dacă acum sunt surse limitate de finanțare. Atunci când mai facem lucrări atât de importante, atât statul, prin Guvern, cât și constructorii să facă tot ce se poate face ca acele lucrări să meargă mai repede. În ceea ce mă privește vreau să spun foarte clar că această rută ne ajută foarte mult din punct de vedere turistic, dar și economic. Este o rută care scurtează și legătura cu Ardealul și vestul Europei, care înseamnă timp mai redus de tranzit, care înseamnă o creștere a transportului de mărfuri pe roți care vine din zona de est a țării și care preia o parte din traficul care vine pe relația Ucraina și Republica Moldova”, a declarat Nechifor.
Drum
Recepție finală la tronsonul de drum Suceava-Gura Humorului
