România și Grecia au fost singurele țări UE care nu au oferit, la recensământ, o variantă online. La București, INS și-a dat seama pe parcurs că cel puțin în orașele mari internetul ar fi fost o soluție, dar sistemul gândit în pripă și doar pentru Capitală s-a dovedit prea complicat.
Din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, Grecia și România s-au bazat exclusiv pe interviurile cu recenzorii, aici fiind excluse chiar și varianta trimiterii chestionarelor prin poștă sau cea a completării lor în intimitate și colectarea lor ulterioară cu ajutorul acelorași recenzori.
România este, ce-i drept, pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește procentul de utilizatori de internet, conform unei statistici a Eurostat pentru anul 2010. Cu toate astea, în ultimul trimestru al anului 2010 România s-a clasat pe locul trei în lume într-un clasament făcut în funcție de viteza maximă a transferului de date, după Hong Kong și Coreea de Sud și înaintea Japoniei.
În ciuda acestor date, Institutul Național de Statistică de la București (INS), autoritatea însărcinată să se ocupe de recensământul din 2011, a ales să nu organizeze vreo formă de recenzare online. Totuși, pe parcursul recensământului, după ce au trecut mai bine de jumătate din zilele în care procesul era programat să se desfășoare, Prefectura Bucureștiului și INS au pus la dispoziția bucureștenilor un sistem prin care aceștia să se poată recenza online, însă numai după un telefon sau un drum la primărie special pentru a primi un cod, lucru care nu s-a regăsit în practica vreunui alt stat european în 2011.
În afară de lipsa opțiunii recenzării online, INS a fost criticat dur pentru bâlbele cu care a răspuns criticilor, aceleași, în principiu, cu cele întâlnite și în alte state europene. În special pentru răspunsurile date în legătură cu obligativitatea declarării codului numeric personal, purtătorul de cuvânt al INS a fost demis.
Totuși, el a fost păstrat pe un alt post, în institut, deși specializarea lui era tocmai cea de comunicator.
Din cauza declarațiilor contradictorii ale oficialilor INS, problema divulgării CNP-ului la recensământ a trecut de la faza de refuz categoric la cea în care, de frica amenzii, oamenii lăsau în ușile locuințelor bilete pe care scriau toate codurile membrilor familiei, conform relatărilor presei.
Un alt motiv de scandal public a fost conduita șefului INS, amenințat cu demiterea de premierul Emil Boc pentru desfășurarea defectuoasă a recensământului. Acesta a intervenit prin telefon la un talk-show de seară într-o stare caracterizată de majoritatea celor care l-au ascultat drept una de ebrietate.
În ciuda tuturor acestor probleme punctuale, el nu a demisionat și nici nu a fost încă demis.
Restul statelor europene au aplicat câteva modele standard, pe care unele state le-au combinat sau le-au personalizat pentru a crește eficiența recensământului național și a scădea, simultan, costurile. Toate modelele adoptate însă de celelalte state au presupus mai puține eforturi și mai puțin deranj pentru cetățeni.
O primă categorie de state ar putea fi formată din cele pregătite, cu registre, arhive și statistici puse la punct, unde recensământul tradițional, ce presupune contactul cu cetățenii, a fost înlocuit cu o procedură bazată exclusiv pe analiza datelor aflate în posesia instituțiilor statului. Această metodă, denumită generic „register-based census”, a fost folosită de Austria, Belgia, Danemarca, Slovenia și Suedia. În aceste țări nu au existat așadar formulare sau recenzori, deci nici cheltuieli pentru recensământ.
O a doua categorie de state ar putea fi alcătuită din cele care au îmbinat studiul registrelor și arhivelor statului cu un așa-numit „recensământ prin sondaj”. În Franța, Germania, Olanda sau Spania, recensământul petru 2011 a constat în coroborarea datelor deținute de diferite instituții ale statului cu cele obținute în urma interviurilor realizate prin sondaj.
Cele mai multe dintre statele membre au introdus, în desfășurarea recensământului național, o perioadă de aproximativ o săptămână în care prioritate la recenzare și centralizare aveau cei care alegeau varianta online. Bulgaria, Estonia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxembourg, Polonia, Portugalia, Marea Britanie și Slovacia au optat pentru această variantă, fiecare stat alegând totuși metodele proprii de validare a chestionarelor online. Cetățenii din majoritatea acestor state au primit, de la recenzori sau prin poștă, un cod unic de identificare, scris pe formularul de recensământ, pe care să-l folosească pentru validarea online a documentului completat.
Unele dintre aceste state au solicitat totuși celor care au decis să se înregistreze online fie semnătura electronică (Luxembourg), fie codul numeric personal.
În Cehia și Malta, chestionarele pentru recensământ au fost distribuite de recenzori și, după două săptămâni, colectate tot de aceștia. Cehia a permis alternativa transmiterii lor prin poștă, pe banii statului.
O metodă unică în Uniunea Europeană a fost folosită în Cipru, un stat cu 700.000-800.000 de locuitori. Aici recensământul a fost făcut de aproximativ 800 de oameni de teren, toți dotați cu laptopuri pe care cetățenii completau chestionarul, trimis ulterior în format electronic la centralizat.
Prima țară care a dat curs cererii Comisiei Europene de a-și face recensământ în 2011 a fost Bulgaria, care a început numărătoarea populației și a locuințelor la 1 februarie. Pe parcursul întregii luni, sub sancțiunea unei amenzi de 60 de leva (32 de euro), bulgarii au fost chemați să răspundă întrebărilor, în primele nouă zile exclusiv online, după care în cadrul unor interviuri.
Prima problemă cu care s-au confruntat bulgarii a fost sistemul informatic, care în prima zi nu a funcționat așa cum trebuia, dar care a fost însă pus la punct în doar câteva ore, chiar cu prețul modificării aplicației, care a fost simplificată, ajungând să afișeze codul de acces pe site la fiecare intrare în loc să-l trimită pe o adresă de e-mail a utilizatorului, așa cum fusese inițial conceput.
Bulgarii au estimat că 40 la sută din populația țării va completa și trimite chestionarele online, lucru care să ușureze decisiv munca de teren din perioada 10 – 28 februarie, destinată interviurilor cu recenzorii. Prognoza nu a fost însă realizată, parțial și din cauza problemelor cu softul.
Un alt scandal, soldat chiar cu demisia directorului institutului de statistică de la Sofia, care însă nu a fost acceptată de premier, a izbucnit după ce mai multe organizații nonguvernamentale, alături de partidele naționaliste, au criticat instituția pentru introducerea unor noi categorii de minorități etnice. Astfel, chestionarul de recensământ a inclus, pe lângă minoritățile „tradiționale” din Bulgaria, romii și turcii, și alte opțiuni precum „musulmanii bulgari” sau „macedoneni”, lucru care, pentru critici, a trecut drept o posibilă tentativă de „împărțire etnică” a țării.
În Cipru, singura țară din Uniunea Europeană în care recenzorii au fost dotați cu laptopuri, aceștia au lucrat aproape două luni de zile în teren, primind pentru serviciile lor aproximativ 1.500 de euro. Ei au avut de recenzat 90 de locuințe pe săptămână, lucrând după un program de opt ore. Acestora nu li s-a permis să-i viziteze pe cetățenii ciprioți între orele unu și patru după-amiaza, acestea fiind orele de „siestă”.
Cehia a pus la dispoziția cetățenilor ei chiar trei forme de returnare a formularelor de recensământ împărțite din 7 martie: online, prin poștă sau recenzorului care vine personal să le ridice. Datele trecute în formular trebuia să fie actuale și reale în noaptea de 25 spre 26 martie, la ora 0.00, acesta fiind considerat „momentul de referință al recensământului”. Spre exemplu, un copil încă nenăscut nu trebuia să fie înscris în formularul completat anterior momentului de referință decât dacă urma să se nască până la acea dată. În caz contrar, dacă el urma să vină pe lume după 26 martie, chiar până la transmiterea efectivă a formularului, menționarea lui în document nu era acceptată.
Estonia, Letonia și Lituania au anunțat cu mândrie că recensământul din 2011 este o premieră în ceea ce privește folosirea transmisiei de formulare online.
În Estonia, numărarea persoanelor începe în ultima zi a acestui an și se termină trei luni mai târziu. Prima lună este destinată exclusiv recensământului online, ea fiind urmată de o perioadă de o lună și jumătate de interviuri cu cei care nu au fost recenzați în prima fază.
Conform studiilor realizate în luna august, Estonia este pe cale să bată un record mondial în ceea ce privește participarea la un recensământ online: doi estonieni din trei și-au anunțat disponibilitatea de a completa și transmite chestionarul pe internet. Directorul statisticii din Estonia, citat de presa națională, a afirmat că rezultatele sondajelor sunt foarte încurajatoare și și-a manifestat speranța de a bate recordul Coreei de Sud, unde patru din zece cetățeni s-au recenzat online.
În Letonia însă, pentru recenzarea online a fost cerut fie numărul pașaportului, fie codul de identitate, semnătura electronică sau codul de acces bancar. Codul numeric personal trebuia introdus pe site și pentru a răspunde chestionarului de recensământ în Lituania, însă nici aici, nici în celelalte state baltice problema secretului CNP-ului nu a fost atât de dezbătută ca în România. Doar cei care nu au folosit oportunitatea depunerii datelor online au fost vizitați și „deranjați” de recenzori.
Franța este obișnuită cu recensământul: statul își numără populația anual în localitățile cu mai puțin de 10.000 de locuitori și din cinci în cinci ani în cele mai mari. La recensământul din Franța au fost selectați să participe, prin sondaj, nouă milioane de cetățeni, care să completeze formularele și să le predea recenzorilor. În paralel, statul a compilat datele din registrele instituțiilor pentru a ajunge la rezultatul final.
Același gen de operațiune combinată a fost folosită și în Germania. Proprietarii de imobile de locuit au primit cu toții chestionare de completat și returnat prin poștă. În aceeași situație s-au aflat minimum zece la sută dintre cetățemnii germani, aleși aleatoriu. În paralel, au fost chestionate bazele de date ale tuturor instituțiilor statului și, în final, toate datele au fost compilate.
Cei selectați să răspundă la întrebări au fost pasibili de amenzi de minimum 150 de euro în cazul în care au refuzat să o facă.
În Ungaria, recensământul s-a încheiat în urmă cu doar trei zile. Cetățenii care au vrut să răspundă întrebărilor din chestionar în intimitate și nu în prezența unui recenzor au putut folosi un site pe care puteau intra doar cu o parolă primită de la recenzor în primele zile de recensământ.
Pentru a participa la recensământ, ungurii au fost „momiți” cu un clip de promovare ce poate trece drept un filmuleț erotic, un subiect foarte dezbătut în Ungaria încă de la momentul lansării. Chestiunea protecției datelor, temă de discuție în majoritatea statelor UE cu ocazia recensământului din 2011, a fost atinsă și în Ungaria, unde un ONG a propus chiar o metodă de anonimizare a datelor din chestionar inclusiv față de recenzor, chiar și în timpul interviului.
În Irlanda, institutul de statistică a organizat chiar și un concurs intitulat „Guess the population”, câștigat de o anume Mary Brennan, care a estimat cel mai aproape de realitate numărul de locuitori din Irlanda. Pentru recensământ, chestionarele au fost împărțite de recenzori și colectate apoi tot de ei, însă doar de la cei care nu le-au depus online sau prin poștă, fiind economisite astfel sume „importante” de bani.
În Luxembourg, metodele de recenzare au fost interviul sau transmiterea chestionarului online. Această facilitate a fost însă pusă doar la dispoziția celor care dețin semnătură electronică înregistrată la ghișeul unic. În Luxembourg, cuantumul maxim al amenzii pentru refuzul de a fi recenzat a fost de 2.500 de euro.
Institutul de statistică din Polonia a pus la dispoziția cetățenilor un mijloc unic de recenzare, folosit numai aici în 2011: interviul telefonic. Alternativele au fost completarea online a chestionarului sau interviul face-to-face cu un recenzor dotat cu un echipament portabil de genul PDA-urilor sau palm-top-urilor prin care informațiile să poată fi transmise către bazele de date.
Pentru a-i încuraja pe expații englezi în Portugalia să se recenzeze, un site a ajuns să dea exemple practice, scriind: „Dacă RyanAir ar ști câți britanici suntem de fapt în Portugalia, poate că ar crește numărul de curse aeriene”. Un alt argument pentru participarea la recensământul din Portugalia a fost amenda de până la 3.500 de euro cu care au fost amenințați cetățenii care refuzau să răspundă chestionarului. Și aici recenzorii au împărțit coduri speciale în baza cărora formularele puteau fi completate pe site.
Slovacia a pus la dispoziția nevăzătorilor formulare special tipărite în braille, pe care aceștia le puteau procura de la ONG-uri.
Deși multe dintre statele UE au făcut tot ce au putut pentru a le ușura misiunea celor care ar fi trebuit să fie numărați, criticile față de recensământul național au fost prezente în mai toate țările care au răspuns cererii Bruxelles-ului.
Cele mai frecvente critici au fost cele legate de protecția datelor personale, pentru unii suspect de multe de dat pentru un simplu recensământ. În Germania, o organizație a hackerilor a avertizat că statul devine proprietarul celei mai extinse baze de date personale ale cetățenilor odată cu recensământul din 2011, în vreme ce organizațiile pentru drepturile omului din aproape toate statele au criticat dur „curiozitatea” statului. Hackerii din Marea Britanie au mers până acolo încât au anunțat că au reușit să fure baza de date, informație infirmată ulterior.
Cei nemulțumiți de multitudinea datelor personale cerute la recensământ au fost mai mulți și mai vocali în statele în care autoritățile au cerut și codul numeric personal al celor recenzați. Un imens scandal pe această temă a marcat și recensământul românesc.
Și faptul că statele au cerut, la îndemnul Bruxelles-ului, informații „sensibile” precum etnia sau confesiunea religioasă a fost aspru sancționat de opinia publică din multe dintre statele UE. Sunt de așteptat rezultatele finale ale recensământului din Marea Britanie, unde, în 2001, la întrebări similare, 400.000 de cetățenni s-au declarat „Jedi”. Evident, zece ani mai trâziu, în epoca social media, campaniile care îndeamnă la astfel de răspunsuri sunt mult mai vizibile.
Aproape în unanimitate, statele europene au fost criticate pentru costurile recensământului într-un an marcat de criză, nemulțumiții apreciind că date relevante ar fi putut fi colectate din documentele statului, costurile putând fi, în acest caz, mult mai reduse. În Marea Britanie, criticii pe această temă au reclamat faptul că autoritățile au decis traducerea chestionarului de recensământ în 57 de limbi, între care filipineză sau alte dialecte vorbite de doar câteva mii de oameni în Marea Britanie. Aceste traduceri, precum și printarea de formulare în aceste limbi, ar fi costat aproximativ 50.000 de lire sterline.
În Marea Britanie și în Irlanda, criticile au vizat și câteva aspecte particulare. Presa a criticat autoritățile pentru că respondenților la chestionare li se cerea să dea datele personale ale musafirilor care rămân, ocazional, în vizită peste noapte.
Un alt motiv de îngrijorare pentru britanici a fost faptul că firma care a câștigat contractul pentru centralizarea datelor era colosul din industria armamentului Lockheed Martin. Mai grav, poziția similară în Irlanda a fost ocupată de o subsidiară a companiei CACI, acuzată în câteva procese deschise în SUA de acte de tortură în facilități de detențiie celebre, precum Abu Ghraib. Această situație a dus la formularea a două petiții online ce îndemnau la boicotarea recensământului în Irlanda.
Tuturor criticilor, autoritățile le-au răspuns cu apeluri la calm și cu asigurări că datele personale vor fi corect folosite și exclusiv în scop statistic.
La București, recensământul a durat 11 zile, care au însemnat bâlbe, incoerență și haos, finalul procesului de recenzare fiind marcat printr-un comunicat care a ridicat noi întrebări legate de neconcordanța datelor.
O precizare a INS din 1 noiembrie menționa sec că „numărul de persoane recenzate prezentat în Informare nu reprezintă populația stabilă a României” și că datele provizorii privind populația stabilă vor fi publicate la sfârșitul lui ianuarie 2012, iar datele preliminare în perioada aprilie-mai 2012.
Ovidiu Vanghele, ovidiuv@mediafax.ro
Ovidiu Vanghele, ovidiuv@mediafax.ro
