Atacantul Mugurel Buga, pus pe lista de transferuri de FC Rapid, a refuzat să se antreneze în ultima săptămână, deși conducerea a stabilit că se poate pregăti cu staful tehnic condus de Jose Peseiro, separat însă de restul lotului, susțin surse din cadrul clubului giuleștean.
Situația lui Mugurel Buga este încă incertă, deși conducerea FC Rapid a acceptat oferta de transfer de 230.000 de euro primită din partea clubului FC Brașov. Motivul pentru care transferul nu a fost realizat până acum este legat de faptul că oficialii grupării ardelene intenționează să plătească suma în mai multe rate, în timp ce FC Rapid solicită toți banii într-o singură tranșă.
Mijlocașul Emil Dică, jucător care nu se află în vederile antrenorului Jose Peseiro pentru noul sezon, refuză de două zile să se antreneze, motivând absența de la pregătire printr-o accidentare.
De asemenea, portarul Dănuț Coman, care este acceptat la antrenamentele primei echipe deși refuză prelungirea contractului cu FC Rapid, a acuzat dureri la gleznă și nu a participat la ședința de pregătire de joi dimineață.
Conform acelorași surse, clubul Rapid este dispus să îl cedeze gratuit pe mijlocașul Ionuț Stancu la CS Otopeni, dar acesta refuză. Fotbalistul pus pe lista de transferuri în urmă cu o lună împreună cu Emil Dică, Vasco Matos, Mugurel Buga și Ștefan Grigorie, preferă să nu joace decât să semneze cu CS Otopeni, club care i-a oferit un salariu de 70.000 de euro, cu aproximativ 10.000 de euro mai puțin decât are la Rapid.






