Realitatea conjugală e mult mai complexă

Un raport al Departamentului de Stat al USA nominalizează, între problemele grave ale României actuale, violența conjugală: abjectă apucătură, cunoscând o nedorită virulență pe teritoriul nostru.
Pare inadmisibil, dar românul își altoiește consoarta din te miri ce: că nu seamănă cu Păsărica Păsărin, că a ratat lamentabil rața umplută cu portocale – insultând atât fauna, cât și flora mondială – că a rămas însărcinată ori, dimpotrivă, că nu a rămas. Că a pus pe burtică puțină slăninuță…
Toate aceste reproșuri nu se limitează la stadiul vocal, ci se întrupează pe corpul delicat al femeii, acoperindu-l cu vânătăile subdezvoltării noastre emoționale.
***
Este greșit a se crede că doar doamnele și domnișoarele aparținând mediului rural ori păturilor proletare cunosc biciul inchizitorial al celor alături de care au pășit în fața altarului. Nu-i nici pe departe așa: notele Poliției – aceste foi de temperatură ale societății – consemnează destule cazuri de femei medici, jurnaliști, profesori și avocați, cu ochiul fardat gospodărește de vinețiul conjugal.
Bun înțeles, se întâlnesc și cazuri când rolurile se inversează, bărbatul încasând-o de la parteneră. Dar acestea pot fi considerate anomalii, abateri de la regulă. Asemenea situațiuni sunt rarisime, ținând de resortul amatorilor de senzațional ori de al oamenilor de știință.
**
Visam la o lume curățată, c-un detergent minune, de petele asprimii de cuplu, când m-a sunat o veche prietenă, măritată prin părțile Canadei (cum se face că am mai mulți prieteni la Otawa, decât la Bacău și Brașov?).
Revenise în țară pentru o gură de aer cu praf de-al nostru, românesc, m-a invitat la un uischi scoțienesc, iar vocea îi era plină de politețea cofeinizată a omului bogat și singur.
Ne-am întâlnit, așadar, servind ca avangardă acele știute fleacuri, înainte de-a ataca fleicile în sânge ale subiectelor serioase. Și-n toiul unei fraze leșinate despre înmulțirea ursuleților koala în captivitate, o lacrimă de durere grea, nerostită, și-a unduit căldura în stratul de fard al prietenei mele.
– Să nu spui că te bate bărbatul! – am pufnit eu, cu o vehemență izvorâtă atât din adâncul sufletului, cât și din al uischiului. Să nu-mi spui asta, că-l reclam, cu mâna mea, la Departamentul de Stat al USA! Fir-ar să fie de…
Înainte de a-mi răspunde, femeia m-a privit cu mila pe care ursuleața koala o îndreaptă spre puiul ei neajutorat.
– Vezi, tocmai asta e… Nu numai că nu mă bate, dar nici vocea n-o ridică. E insuportabil! Un om fără suflet, o bestie. Nu știe să-mi spună decât că sunt femeia vieții lui, că-n ochii mei se pierde și alte poetisme de doi bani. Hohoho!!! M-am săturat de americile lor, de cănăzile lor! Vreau un bărbat adevărat! Fir-ar să fie de…
**
Vedeți că lucrurile nu stau așa simplu precum par de la distanță? Chiar și CIA va trebui să admită, într-o zi, că eternul feminin e mult mai complex decât cred americanii.