Real Madrid spune că nu este interesată de transferul lui Roy Keane



Real Madrid spune că nu este interesată de transferul lui Roy Keane
Real Madrid spune că nu este interesată de transferul lui Roy Keane

Președintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a anunțat că nici o persoană din cadrul grupării nu a discutat despre o posibilă achiziție a fostului mijlocaș al echipei Manchester United, Roy Keane (foto), informează AFP. „Nimeni nu a vorbit despre subiectul Roy Keane și nici nu vom discuta până nu se vor încheia ultimele două meciuri – cu Osasuna și Racing Santander. Presa are dreptul să informeze și poate spune ce vrea, dar dacă am ține cont de toate transferurile care ni se atribuie, atunci am avea o echipă de 60 de jucători”, a declarat Florentino Perez pentru postul de televiziune Telemadrid. Florentino Perez a subliniat că nu se va discuta la club despre posibilele achiziții înainte de data de 21 decembrie.
Cotidianul Marca a scris, pe 11 decembrie, că mijlocașul Roy Keane va semna în curând un contract cu Real Madrid și că acesta a efectat deja vizita medicală. Michael Kennedy, un avocat care se ocupă de interesele financiare ale lui Roy Keane, a calificat drept „absolut inexacte” aceste informații, precizând, pentru cotidianul Manchester Evening News, că jucătorul va lua o decizie în privința unui nou angajament cel mai devreme miercuri sau joi.