Despre apa Fălticeniului s-a scris de nenumărate ori în ultimii patru ani cu prezentări care nu ne fac cinste: contaminări, sistări în furnizare, datorii ale populației și mai ales despre concesionări eșuate ale serviciului apă–canal–epurare. Începând cu 2004, municipalitatea s-a străduit să readucă sistemul în limitele normalității și a continuat demersurile pentru accesarea Programului SAMTID de reabilitare a rețelelor de distribuție a apei. Investiția va fi demarată cel mai târziu în această primăvară, iar bugetul local va trebui să suporte, în 2006 și 2007, peste 8,5 miliarde de lei reprezentând cheltuieli neeligibile. Ca orice lucru care se face cu bani mulți, o parte din cheltuielile pe care operatorul regional ACET Suceava trebuie să le acopere pentru împrumutul de 1,5 milioane Euro destinat SAMTID trebuie să fie acoperită prin prețul practicat la nivelul consumatorilor. Este așadar un efort comun pe care trebuie să-l facem cu toții – operatorul regional ACET, Consiliul Local și fiecare consumator din Fălticeni, fie el cetățean sau agent economic.
La Fălticeni, în ultimii doi ani, prețul apei nu a fost modificat. Executivul fălticenean și Consiliul Local au ținut cât s-a putut prețul apei la limita de suportabilitate a populației. Am avut și avem în continuare handicapul unor componente ale prețului apei altele decât în cazul altor orașe. Spre deosebire de alte localități, nu numai din județ, ci și la nivel național, alimentarea cu apă a Fălticeniului se face din trei surse: una de suprafață – cea de la Baia III – și două surse de adâncime, din puțurile Baia I și Baia II. Structura prețului ne este defavorabilă. 62 la sută din prețul apei este dat de energia electrică. Asta este situația și suntem nevoiți să o acceptăm în absența unei alternative pe termen mediu. Dacă, de exemplu, într-o lună producția este de 2 miliarde de lei, 1,2 miliarde de lei este costul energiei electrice. Principala cauză a acestei ponderi este scăderea substanțială a consumului industrial. Este ca și cum am merge cinci oameni cu un autobuz la Suceava pentru că nu avem mașină mică. Sunt trei puncte de alimentare cu energie electrică, transformatoare, pierderi în cablu și multe alte instalații alimentate cu energie electrică și care în cele din urmă se regăsesc în prețul final al apei pe care îl plătesc fălticenenii. Din această cauză în proiectul de reabilitare sunt prevăzute și câteva modernizări la stațiile de captare care vor diminua și consumurile de energie electrică.
Chiar și fără implementarea Programului SAMTID, Serviciul apă–canal–epurare nu mai rezista în 2006 la tariful stabilit acum trei ani. Se impunea oricum o modificare de tarif. În momentul în care, însă, proiectul demarează și nu avem de unde plăti împrumuturile de la băncile europene, totul se duce de râpă. De la 1 ianuarie anul acesta încep să curgă cheltuielile pentru împrumut. În doi ani se va ajunge la același preț pe tot județul, în toate localitățile în care se implementează SAMTID. Noi venim cu handicapul unor consumuri energetice și al unor pierderi foarte mari. Influențe asupra creșterii tarifului vin și din prețul apei care trebuie plătită la Apele Române, o creștere de peste 200 la sută de la ultima majorare a prețului apei, din creșterea salariului minim pe economie, precum și din redevența pentru utilizarea sistemului.
În consecință, pentru a putea demara Programul SAMTID și pentru ca furnizarea apei să continue în mod normal, trebuie să majorăm prețul la apă-canal cu 48 la sută. Aceasta înseamnă că un metru cub de apă va costa 23.700 lei. Comparativ cu prețurile actuale din țară și din județul, prețul apei de la Fălticeni va fi undeva la mijloc. În cazul în care nu era vorba de acest proiect de reparații și reabilitări mai puteam discuta, însă este greu de presupus că lucrurile vor fi atât de simple. ACET trebuie să plătească rate la împrumut nu din altă parte, ci din serviciile pe care le oferă populației. Noul tarif care va fi supus și dezbaterii Consiliului Local Fălticeni, în ședința publică din 26 ianuarie, a primit și avizul Agenției Naționale de Reglementare a Serviciilor de Gospodărie Comunală. Nu s-a forțat nota. Am lăsat să treacă sărbătorile ca să nu fie un impact neplăcut asupra populației, deși operatorul ne presa de ceva vreme cu mărirea prețului. Trebuie să recunoaștem că este singurul serviciu la a cărui scumpire de preț populația poate lua pe cineva la întrebări. În rest nimeni nu-i ascultă pe fălticeneni atunci când se scumpesc gazele naturale, energia electrică sau benzina.
Vreau ca înainte de Ședința Consiliului Local Fălticeni cetățenii și factorii de răspundere să cunoască ce se întâmplă. Să nu se audă că s-a scumpit apa pentru că așa a vrut primarul sau altcineva. Realitatea crudă, documentată, este cea pe care v-am prezentat-o. Iar din punctul acesta de vedere, trebuie să recunoaștem că s-au făcut și se fac în continuare eforturi deosebite pentru ca orașul să aibă apă 24 de ore din 24.
PROBLEMA SĂPTĂMÎNII ÎN MUNICIPIUL FĂLTICENI, VĂZUTĂ DE PRIMARUL VASILE TOFAN
Reabilitarea sistemului de apă trebuie să fie susținută prin efortul tuturor fălticenenilor






