COMUNICAT DE PRESĂ

REABILITAREA SECȚIEI DE OBSTRETICĂ GINECOLOGIE A SPITALULUI MUNICIPAL VATRA DORNEI

REABILITAREA SECȚIEI DE OBSTRETICĂ GINECOLOGIE A SPITALULUI MUNICIPAL VATRA DORNEI
REABILITAREA SECȚIEI DE OBSTRETICĂ GINECOLOGIE A SPITALULUI MUNICIPAL VATRA DORNEI

UAT MUNICIPIUL VATRA DORNEIimplementează proiectul ”REABILITAREA SECȚIEI DE OBSTRETICĂ GINECOLOGIE A SPITALULUI MUNICIPAL VATRA DORNEI”, cod SMIS 114145, pentru care s-a semnat Contractul de finanțare în luna iunie 2018. Proiectul se finalizează în luna decembrie 2019.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1- Sprijinirea eficienței energetice, a gestionarii inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B – Clădiri publice.
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020 este Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar Organismul Intermediar responsabil cu implementarea acestui program în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est este Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.
Valoarea totală a proiectului este 1.986.168,00 lei, din care valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR – 1.587.291,16 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național – 151.259,51 lei și cofinanțarea eligibilă a beneficiarului – 128.850,69 lei. Valoarea neeligibilă a proiectului este 118.766,64 lei.
Obiectivul general al proiectului constă în creșterea eficienței energetice a clădirii în care funcționează Secția de obstetrică ginecologie aparținând Spitalului municipal Vatra Dornei, prin implementarea unor măsuri specifice care presupun reabilitarea termică a clădirii, implementarea unor soluții de scădere a consumului de combustibil convențional și în mod implicit și scăderea emisiilor de bioxid de carbon. Se dorește ca reabilitarea acestei clădiri și aducerea la standarde normale solicitate de reglementările în domeniul medical să fie realizate prin implementarea unui proiect cu finanțare prin POR 2014-2020.
Obiectivele specifice ale proiectului
1. Reabilitarea anvelopei termice prin izolarea pereților exteriori ai clădirii, a planșeului, a instalațiilor de transport energie termică și prin luarea unor măsuri de economie a energiei;
2. Implementarea unor soluții cu caracter novativ constând în producerea energiei termice (pompe de căldură și panouri fotovoltaice);
3. Eficiență și eficacitate în implementarea proiectului prin asigurarea unui management adecvat atât în ceea ce privește implementarea proiectului, cât și a asigurării sustenabilității investiției.
Date de contact beneficiar: Primăria Municipiului Vatra Dornei, str. Mihai Eminescu nr. 17, tel. 0230 375 229 / 0230 375 170, e-mail primaria@vatra-dornei.ro
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava