Speranța reabilitării unei clădiri emblemă a Bucovinei – Cazinoul Băilor din Vatra Dornei – a redevenit de actualitate în această vară, după ce Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin intermediul Fundației Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, a depus un proiect pentru reabilitarea prețiosului monument istoric. Având în vedere starea de degradare în care se află cazinoul de o bună bucată de timp, prioritatea principală a acestui proiect este salvarea acestui monument și apoi restaurarea, amenajarea funcțională și punerea lui în valoare. Proiectul de reabilitare ce poartă numele ”Consolidarea și restaurarea clădirii monument «Cazinoul Băilor» din Vatra Dornei, cu schimbarea destinației în Centrul Muzeal «Cazinoul Băilor»” se dorește a fi finanțat prin Programul Operațional Regional, Axa prioritară 5, privind conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural. Proiectul a fost depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est miercuri, 24 august, în prezența Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen. În vederea obținerii fondurilor europene pentru implementarea proiectului, reprezentanții Fondului Bisericesc Ortodox au întocmit un proiect, care pentru a avea un punctaj cât mai mare la evaluarea finală, a trebuit să conțină cât mai multe cerințe din ghidul solicitantului.
Valoarea investiției va fi de 21 milioane lei, cu o contribuție la cheltuielile eligibile de 98% din partea Comisiei Europene și a Guvernului României, restul de 2% din cheltuieli revenind Fundației Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.
Reabilitarea și dotarea clădirii se va face conform noii ei utilizări, de centru muzeal-cultural
Clădirea este situată în centrul stațiunii Vatra Dornei și are o suprafață de 2.539 de metri pătrați. Pentru lucrările de reabilitare ce urmează a fi făcute în bătrâna clădire a Cazinoului a fost primit, în cursul lunii iulie a acestui an, Avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii. În cadrul lucrărilor de arhitectură de la clădirea Cazinoului se vor realiza revitalizarea zidăriilor de piatră și cărămidă, refacerea planșeelor din lemn și a șarpantelor, protejarea clădirii cu învelitori de tablă, cu izolații termice și ferestre noi, lucrări de restaurare interioară a spațiilor boltite, a scărilor masive din piatră și alte lucrări de consolidare. Se vor reface de asemenea instalațiile electrice, instalațiile termice și de ventilație, precum și instalațiile sanitare. Pentru noua destinație muzeală a clădirii, aceasta va fi dotată cu vitrine, panouri de prezentare și mobilier. Proiectarea lucrărilor de reabilitare și restaurare a clădirii a fost încredințată unei echipe de arhitecți condusă de Cristian Rânjă. Amenajarea clădirii are la bază îmbinarea funcțiunilor muzeale cu cele culturale și vine practic ca o continuare a solicitărilor Ministerului Culturii, care, printr-un protocol încheiat în anul 1988, condiționa finanțarea lucrărilor de reabilitare a clădirii, doar dacă aceasta ar fi avut o funcție turistică sau culturală.
Centrul Muzeal va găzdui în cele 4 săli de expoziție obiecte din colecția Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, iar în sala mare vor fi organizate expoziții temporare, cu obiecte provenind din alte colecții muzeale sau din colecții particulare. S-au luat astfel în considerare facilitarea intrării vizitatorilor în circuitul de vizitare, echipamente moderne de informare și de expunere, instalație de sonorizare și de traducere simultană, necesare în cadrul unor conferințe internaționale. Pentru demisolul clădirii s-a propus înființarea unei videoarhive dotate cu aparatură computerizată pentru accesare și vizionare a documentelor de patrimoniu. De asemenea, se are în vedere dotarea clădirii cu o instalație de iluminat muzeistic cu spoturi și iluminat exterior pentru punerea în valoare a fațadelor.
Intențiile Fondului Bisericesc de a renova vechea clădire a cazinoului durează de câțiva ani
Declarația făcută la un post de radio de preotul Mihai Negrea de la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Podu Coșnei, în primăvara anului 2013, conform căreia Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților intenționa să acceseze fonduri europene în anul următor, pentru reabilitarea cazinoului dornean, a surprins atunci pe toată lumea și a născut comentarii legate de starea jalnică în care se afla Cazinoul Băilor în acea perioadă. Toate încercările de restaurare de la revenirea în anul 2005 a imobilului în patrimoniul proprietarului Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina s-au lovit de lipsa fondurilor. După ani de căutări s-a încercat soluția concesionării clădirii cazinoului către firma SC Ecoland Production SRL Botoșani, printr-un contract de locațiune încheiat în luna noiembrie a anului 2014, pe o perioadă de 49 de ani, prin care aceștia se obligau să reabiliteze clădirea într-o perioadă de maxim 5 ani, investiția urmând a fi făcută din fonduri proprii sau cu finanțări de pe piața de capital. După numai un an și jumătate, însă, colaborarea dintre Fundația Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei și Ecoland Production SRL s-a încheiat, fără vreun rezultat notabil în ceea ce privește clădirea monument din Vatra Dornei. În fața acestei situații limită, în luna mai a acestui an reprezentanții Fondului Bisericesc au găsit ca singură soluție viabilă întocmirea acestui proiect, beneficiind de experiența colectivului firmei Regional Consulting SRL și de o echipă de arhitecți din București, condusă de Arhitect Cristian Rânjă, care au întocmit întreaga documentație pentru accesarea fondurilor necesare salvării și reabilitării clădirii istorice.
Cazinoul Băilor are o istorie de peste 100 de ani
Clădirea fostului cazinou din Vatra Dornei a fost construită după proiectul arhitectului vienez Peter von Brang. Lucrările au durat doi ani, între 1896 și 1898, cazinoul fiind inaugurat oficial pe 10 iulie 1899.
La acea vreme rivaliza cu cazinourile din Viena sau Paris și aduna sub imensele sale candelabre din sticlă de Murano întreaga lume bună a perioadei. Strălucirea acelor ani a început să se piardă după Primul Război Mondial, clădirea având nevoie de reparații în perioada anilor interbelici. În timpul comuniștilor ea a avut funcția de club muncitoresc și cantină pentru clasa muncitoare și fotbaliști, sub denumirea de Pavilionul Central din Vatra Dornei. În anul 1988 clădirea a fost dezafectată din cauza stării fizice proaste, fiind aprobat un plan de reabilitare a ei, lucrările fiind începute și nefinalizate în urma schimbărilor din decembrie 1989. După acest an cazinoul a fost administrat de Primăria Vatra Dornei, însă lipsa banilor a dus la accentuarea stării de degradare a clădirii istorice. După unele încercări de reabilitare făcute la finalul anilor 1990, clădirea a intrat în proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.











