Spitalul Municipal Rădăuți

Reabilitarea ambulatoriului, realizată în proporție de 90 la sută

Stadiul de execuție a lucrărilor din cadrul proiectului „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Rădăuți”, proiect finanțat prin programul Operațional Regional, a cărui autoritate de management este Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, este de circa 90%, a declarat ieri primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean. Proiectul, care are ca scop îmbunătățirea serviciilor de asistență medicală oferite de Ambulatoriul Spitalului Municipal Rădăuți, are o valoare totală de 7,61 milioane de lei, din care 80 de procente sunt suportate de Uniunea Europeană, 13 procente de Guvernul României, iar diferența, de 1,3 milioane de lei, de către beneficiar. Responsabilul de marketing, Ancuța Ioana Lavric, a arătat că proiectul, care a debutat în luna mai 2010, și se va întinde pe perioada a 18 luni, contribuie la îmbunătățirea serviciilor de sănătate publică în municipiul Rădăuți și localitățile din zonă, spitalul deservind circa 170 de mii de persoane, cărora li se adaugă și populația din orașele Solca și Siret.
A avut loc procedura de achiziție publică de echipamente medicale
Proiectul urmărește dotarea cu aparatură modernă la nivel european, mai precis, un ecograf, un gastroscop, un colonoscop, două EKG cu șase canale, un aparat radiodiagnostic, o masă chirurgie generală, două mese ginecologie, un scaun ORL cu aspirator, un electrocauter ORL, precum și cu aparatură pe care ambulatoriul nu o deține în prezent, cum ar fi computer tomograf cu 16 slice-uri, un mamograf, un microscop ORL, un laser terapeutic, un holter monitorizare TA, un holter monitorizare EKG, un dispozitiv de testare cardio-efort, un electrocauter chirurgical, un electromiograf.
„A avut loc procedura de achiziție publică de echipamente medicale, iar operatorul economic desemnat câștigător, cu care se va semna în zilele următoare contractul de furnizare de echipamente medicale, este SC BTL România Aparatură Medicală SRL, din București. Livrarea acestor echipamente va avea loc în termenul maxim de 60 de zile de la semnarea contractului, iar operatorul câștigător va asigura instalarea echipamentelor și instruirea personalului”, a precizat Ancuța Ioana Lavric.
În același timp sunt prevăzute mai multe lucrări de reabilitare, de la tâmplărie PVC (ferestre și uși), până la refacerea instalațiilor electrice, sanitare și de încălzire.
„Proiectul reprezintă o investiție de mare însemnătate pentru cetățenii din municipiul și din zona Rădăuți. Am făcut eforturi deosebite pentru realizarea lui, pentru că procedura impusă de UE este foarte pretențioasă, am făcut multe drumuri și multe intervenții la București, însă acum sunt fericit că am ajuns în acest stadiu. Voi urmări permanent lucrările și voi fi foarte atent la capitolul calitate”, a precizat primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean.

Recomandări

Primăria Vicovu de Sus va construi un ambulatoriu modern, de peste 4 milioane de euro, printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți

În orașul Vicovu de Sus se va construi un ambulatoriu modern printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți
În orașul Vicovu de Sus se va construi un ambulatoriu modern printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți

Echipamente medicale de ultimă generație pentru recuperarea pacienților, la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Spitalul din Vatra Dornei își extinde gama serviciilor medicale cu operații de protezare de șold și operații laparoscopice