Rugby Club Gura Humorului, echipă care s-a susținut în ultimii ani exclusiv prin fonduri private, adunând o comunitate importantă de sponsori, mai mari sau mai mici, va primi o finanțare și de la Consiliul Județean Suceava, după cum de altfel am mai arătat în Monitorul de Suceava. Proiectul echipei este eligibil, a fost depus și se așteaptă o primă tranșă din finanțarea de 100.000 de lei.
Clubul a ținut să transmită mulțumiri pentru acest sprijin concret, care, se speră, va fi și mai consistent în anii viitori, corelat și cu performanța:
„Anunțul privind această finanțare vine într-un context în care Rugby Club Gura Humorului a reprezentat, până în prezent, una dintre puținele echipe de rugby de seniori din România susținute exclusiv din fonduri private. Prin acest parteneriat, administrația județeană se alătură grupului de companii care susține și pune umărul la dezvoltarea rugby-ului în județ.
Bugetul aprobat de 100.000 lei va acoperi parte din cheltuielile echipei cu cazare și masă, transport, cheltuieli medicale, dar și alte cheltuieli necesare echipei în returul campionatului Diviziei Naționale de Seniori si va contribui la creșterea vizibilității rugby-ului în comunitatea suceveană și națională.
Proiectul vine ca un răspuns la nevoia acută de susținere a sportului local, în special a rugby-ului humorean, care a supraviețuit în ultimii ani datorită pasiunii și implicării comunității”, a transmis clubul într-un comunicat de presă.
RC Gura Humorului se mândrește cu faptul că a terminat ediția 2024 a Diviziei Naționale de Seniori pe locul III, cea mai bună performanță a clubului.
Mai mult, RC Gura Humorului a obținut recent locul 5 în Campionatul Național de Rugby în 7, desfășurat în perioada 24 mai – 21 iunie 2025, campionat în care au jucat 14 echipe din întreaga țară.
Aceste rezultat reflectă eforturile susținute ale jucătorilor și antrenorilor, precum și progresul constant al clubului. Obiectivul clubului pentru acest sezon competițional este să își asigure primul loc în cadrul Diviziei Naționale de Seniori (eșalonul II al acestui sport în România)
Echipa este în grafic, fiind pe locul I în seria geografică din care face parte.
”Finanțarea din partea Consiliul Județean Suceava reprezintă un moment crucial pentru Rugby Club Gura Humorului și pentru dezvoltarea acestui sport în comunitatea noastră. Cu sprijinul autorităților locale și al partenerilor noștri, vom continua să oferim sportivilor noștri oportunități să își dezvolte abilitățile într-un mediu cât mai profesionist”, a declarat Ștefăniță Rusu, manager Rugby Club Gura Humorului.
Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava, a transmis și el un mesaj pentru clubul humorean și pentru sport și sportivi în general:
„În acest an, Consiliul Județean Suceava a făcut cea mai consistentă alocare de fonduri pentru sportul județean. Sprijinim echipa de rugby de la Gura Humorului, un club care a demonstrat că pasiunea, munca și disciplina pot construi un model de succes în sport. Sportul este o școală de caractere. Și cât timp voi fi președinte al Consiliului Județean, sportul din Suceava va avea parte de susținerea mea. Nu investim doar în echipe, sportivi, antrenori, ci în viitorul județului nostru. În tineri sănătoși, în campionii de mâine, în comunități unite și prin dragostea pentru sport”, este mesajul lui Gheorghe Șoldan.