Echipa națională

Răzvan Lucescu vrea un nucleu pentru Euro 2012



Răzvan Lucescu spune că România va fi la Euro 2012
Răzvan Lucescu spune că România va fi la Euro 2012

Selecționerul echipei naționale, Răzvan Lucescu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că în urma celor trei partide amicale cu Ucraina, Honduras și Macedonia, dorește să formeze un lot unit în perspectiva calificărilor pentru Campionatul European din 2012 din Ucraina și Polonia.
„Prin aceste meciuri amicale urmărim să vedem jucători care să se prezintă la echipa națională, să închegăm un nucleu, să ne asigurăm în cazul în care apar accidentări. Sunt foarte mulți jucători de bază care au lipsit de la meciul cu Polonia, deci mai bine de șase luni. Sunt mulțumit că am 12 zile de pregătire la dispoziție și probabil că va fi ultima ocazie până în 2012”, a spus Lucescu.
Răzvan Lucescu nu consideră că pregătirile pentru calificările CE din 2012, reprezintă un nou început pentru prima reprezentativă. „Nu este un început de drum, acesta a început odată cu primul meci de anul trecut. Sunt antrenorul echipei naționale, iar dacă anul trecut mai aveam șanse de calificare, eu nu eram aici. Sunt convins că vom fi în 2012 la Campionatul European”, a adăugat Lucescu.
Tehnicianul este de părere că fotbalul românesc trece printr-o perioadă delicată și consideră că echipele din București, Steaua, Dinamo și Rapid, își merită „cu prisosință” locurile din clasament.
Cazul Ștefan Radu

Referitor la situația fundașului echipei Lazio Roma, Ștefan Radu, care nu a răspuns mai bine de două luni la telefoanele primite din partea membrilor conducerii tehnice ai echipei naționale, Răzvan Lucescu a menționat că acesta nu reprezintă o nouă problemă. „În primele două luni și jumătate nu s-a putut da de el. Toți asistenții mei au încercat să dea de el, dar acesta nu a răspuns. Într-un târziu a sunat el și a dat o explicație. Ștefan Radu nu este un caz nou. La noi este o obișnuință ca după fiecare etapă din străinătate să îi sunăm pe jucători, unii răspund imediat, alții după o zi, alții după o săptămână, alții…”, a spus Lucescu
Sfaturi pentru Lobonț

Răzvan Lucescu îi recomandă portarului echipei AS Roma, Bogdan Lobonț, să rămână în Italia și să nu revină în campionatul intern. „Lui Lobonț i-aș recomanda să rămână la Roma. Pentru un portar este mai ușor să se adapteze la un meci, dacă nu a jucat o perioadă mai lungă de timp, decât unui jucător de câmp. Mizăm pe experiența lui Lobonț, pe talentul lui Pantilimon, chiar dacă a avut ceva probleme, și pe talentul lui Lung și sunt convins că din toate acestea se va naște un portar mare pentru următoarea campanie de calificare”, a precizat Lucescu.
Un nou grup de tinere talente

Selecționerul român s-a arătat bucuros că mai mulți jucători și-au revenit de pe urma problemelor cu care s-au confruntat la echipele de club: „Mă bucur că Deac a redevenit titular, după ce în toamnă pierduse locul în echipă, de Răduță nu știa nimeni în toamnă, iar în primăvară, la 20 de ani, a arătat un joc îmbucurător, Dănănae a revenit după accidentarea de la Budapesta, iar Tănase a revenit după ce a trecut printr-o perioadă dificilă”.
Reprezentativa României întâlnește, la 29 mai, de la ora 20.30, Ucraina (Lvov), la 2 iunie, de la ora 20.00, Macedonia (Villach – Austria) și la 5 iunie, de la ora 20.30, Honduras (Sankt Veit an der Glan – Austria).
Elogii pentru Chivu
Selecționerul Răzvan Lucescu a declarat că jucătorul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, este simbolul primei reprezentative și că pentru naționala României prezența acestuia reprezintă o plăcere. „Cristi Chivu este simbolul acestei echipe și este o plăcere să-l avem printre noi”, a spus Lucescu. Portarul echipei AS Roma, Bogdan Lobonț, se consideră onorat că poate juca în aceeași echipă cu un câștigător al Ligii Campionilor. „Am vorbit cu Cristi ieri și o să discutăm mai multe când ne vom întâlni. E un lucru extraordinar că un jucător român a reușit să câștige Liga Campionilor. Ar trebui să fim mândri că îl avem alături și că avem onoarea să jucăm cu el în echipă”, a adăugat Lobonț.



Recomandări

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”
Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”