Răzvan Lucescu: „Consider că este un rezultat just”



Răzvan Lucescu: „Am reușit să punem presiune pe construcția Franței”. Foto: MEDIAFAX
Răzvan Lucescu: „Am reușit să punem presiune pe construcția Franței”. Foto: MEDIAFAX

Selecționerul Răzvan Lucescu a declarat, sâmbătă seară, într-o conferință de presă, că, în opinia sa, rezultatul partidei cu Franța este unul just.
„Am întâlnit o echipă extrem de puternică, cu o valoare uriașă. E un rezultat important, ținând cont că suntem o echipă la început de drum și astfel de meciuri ne ajută să creștem, ne dau încredere în organizare și ne ajută să ne fixăm obiective importante. Cred că Franța a avut mai multe ocazii și, probabil, ar fi meritat să obțină victoria, dar, datorită spiritului de sacrificiu, a dorinței de a ieși un rezultat bun și pentru că în nici un moment nu am crezut că vom pierde, consider că rezultatul e just”, a spus Lucescu.
Răzvan Lucescu a precizat că jucătorii săi au creat presiune în zona de construcție a echipei Franței, iar adversarii nu au avut spații libere. „Am reușit să punem presiune pe construcția Franței, ne-am strâns repede în apărare și nu le-am dat spații, iar jucătorii lor nu au putut ajunge la finalizare. Am avut o șansă uriașă în prima repriză, iar dacă o făceam, rezultatul era diferit”, a explicat tehnicianul.
Referindu-se la schimbările pe care le-a efectuat, Lucescu a spus: „Ne lipsește o istorie întreagă, mentalitate și tot ce înseamnă să construim de jos pentru a fi o echipă de talie mondială, dar astfel de jocuri ne ajută să creștem. Pe zonele laterale nuam jucat așa cum mi-am fi dorit, pentru că Evra urca și astfel l-am introdus pe Roman. Pe final, am vrut să-l schimb pe Marica cu Mazilu, dar s-a accidentat Surdu și am preferat să introduc un mijlocaș”.