Investiție

Răzvan Cuc anunță demararea lucrărilor de modernizare a DN 18 Cârlibaba – Iacobeni

Răzvan Cuc a inspectat lucrările de modernizare a DN 18
Răzvan Cuc a inspectat lucrările de modernizare a DN 18

Lucrările de modernizare a drumului național 18 Cârlibaba – Iacobeni, în lungime de 20,688 de kilometri, vor începe în această săptămână, a anunțat ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, într-o conferință de presă la Câmpulung Moldovenesc. Cuc a declarat că sâmbătă a vizionat porțiunea de drum împreună cu prefectul Mirela Adomnicăi și cu directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, Ovidiu Laicu, și a dat asigurări că de la minister ”vor veni toți banii de care e nevoie”. ”Pentru lotul 4 Cârlibaba – Iacobeni săptămâna trecută a fost avizat proiectul în Comisia Tehnico-Economică din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, iar de săptămâna viitoare (n.r. – săptămâna aceasta) se pot apuca de lucru. Avem sumele necesare pentru a urni din loc acest tronson. Vor veni toți banii de care au nevoie. L-am rugat pe domnul Laicu și pe șeful de la Secția Drumuri Naționale de la Câmpulung Moldovenesc să monitorizeze foarte atent lucrările, să ne asigurăm că vom cheltui acești bani până la finele anului”, a declarat Răzvan Cuc.
Lucrările vor fi executate de asocierea formată din societățile Autotehnorom, OPR Asfalt și Procad, iar valoarea contractului este de 59,84 de milioane de lei fără TVA.
”Eu discut cu domnul Laicu și cu doamna prefect în permanență, dar văd că alții vorbesc de aceste proiecte, lucru care nu mi se pare normal”
Ministrul Transporturilor a vizitat și tronsonul 3 al DN 18, cel dintre localitățile Șesuri (Maramureș) și Cârlibaba (Suceava), în lungime de 18,55 de kilometri, constatând că gradul de execuție a lucrărilor de modernizare este de 33%. Lucrările sunt executate de asocierea Autotehnorom, OPR Asfalt și Rutier-Conex XXI, valoarea ridicându-se la 54,29 de milioane de lei fără TVA. ”La lotul 3 Șesuri – Cârlibaba avem antreprenor care are un progres fizic de 33%. Am discutat cu antreprenorul, care este unul serios, român, care a înțeles foarte bine mesajele lansate de mine când am spus că vrem o mobilizare corespunzătoare. Nu este o problemă de finanțare pe acest drum. Am discutat aplicat exact cât pot consuma până la finele anului și vor avea toate fondurile necesare astfel încât să continue lucrările până la finele anului atâta timp cât le permit condițiile meteo”, a spus ministrul.
Răzvan Cuc l-a rugat pe prefect să fie în permanentă legătură cu șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași pentru a urmări desfășurarea lucrărilor pe DN 18. ”Am fost pe teren cu doamna Adomnicăi, cu care discut foarte des problemele din Suceava pe obiectivele de investiții. Ea este reprezentantul Guvernului în teritoriu și am rugat-o să fie în permanență în strânsă legătură cu domnul Laicu. Asta pentru că am văzut că în ultima perioadă apar foarte multe persoane care discută de proiectele de investiții ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Eu discut cu domnul Laicu și cu doamna prefect în permanență, dar văd că alții vorbesc de aceste proiecte, lucru care nu mi se pare normal”, a mai spus Răzvan Cuc.
Drumul național 18 este modernizat pe patru tronsoane, Moisei – Borșa, Borșa – Șesuri, Șesuri – Cârlibaba și Cârlibaba – Iacobeni.

Recomandări

Șoldan anunță începerea lucrărilor de asfaltare pe drumul Baia – Bogata, care nu a mai fost modernizat din 2008

Gheorghe Flutur anunță că CJ Suceava vrea să preia gestionarea punctului de trecere a frontierei cu Ucraina de la Izvoarele Sucevei

Gheorghe Flutur anunță că CJ Suceava vrea să preia gestionarea punctului de trecere a frontierei cu Ucraina de la Izvoarele Sucevei