Forul continental a comunicat noua structură pentru Comisiile UEFA, președintele FRF, Răzvan Burleanu, fiind avansat în cadrul comisiei în care activa anterior, se arată într-un comunicat al Federației Române de Fotbal.
Modificările aprobate de Comitetul Executiv UEFA care vizează structura comisiilor sale au fost comunicate federațiilor naționale europene, iar România își păstrează reprezentanții în componența acestor organisme. Noutatea o reprezintă faptul că președintele Răzvan Burleanu, membru al Comisiei Consultative de Marketing și vicepreședinte, a fost numit prim-vicepreședinte, potrivit aceleiași surse. Burleanu va continua să conducă și grupul de lucru UEFA-Uniunea Europeană, rol pe care îl îndeplinește din martie 2017.