Proteste

Răzmeriță în comuna Ulma

– După ce săptămâna trecută au protestat în fața Prefecturii Suceava, aproape 100 de locuitori din Ulma s-au răsculat în fața primăriei din comună, nemulțumiți că nu li se permite accesul pe suprafețele de pădure revendicate
– Protestatarii spun că nu pot realiza planurile de situație cadastrale deoarece conducerea Ocolului Silvic Ulma nu îi lasă să efectueze măsurătorile, pe motiv că pădurea este revendicată de Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina
Peste 100 de locuitori din Ulma s-au răsculat, în fața primăriei din comună, nemulțumiți de faptul că nu li se permite accesul pe suprafețele de pădure revendicate în baza legii 247/2005, privind reforma în regimul proprietății. După ce în cursul săptămânii trecute un protest similar a avut loc și la Prefectura Suceava, în cursul zilei de ieri, locuitorii din Ulma au luat cu asalt primăria, reclamând faptul că angajații Ocolului Silvic nu îi lasă să intre pe terenurile în cauză, pe motiv că pădurea ar fi revendicată și de către Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina. Potrivit spuselor primarului din Ulma, Ioan Bahan, protestatarii afirmă că dețin documente care să le ateste dreptul de proprietate, însă, pe motiv că aceleași suprafețe de pădure sunt revendicate și de FBORB, nu pot efectua măsurătorile pentru realizarea planurilor de situație cadastrale. „Oamenii cer ca Fondul Bisericesc să nu mai susțină că pădurea îi aparține. Sunt probe care atestă faptul că aceste suprafețe de pădure au fost proprietatea lor, sau a strămoșilor lor. Și comisia locală de fond funciar, și eu, ca președinte al acesteia, susțin că există aceste probe doveditoare. Cu toate acestea mai sunt unele situații în care oamenii nu dețin acte din anul 1948, dar asta pentru că arhiva cu documente funciare s-a aflat la Cernăuți, unde a ars”, a spus Ioan Bahan. El a mai precizat că oamenii sunt cei care reclamă faptul că angajații Direcției Silvice le-au refuzat accesul în pădure pentru a efectua măsurătorile cadastrale. Cu toate acestea, spune primarul din Ulma, în cursul zilei de ieri, Prefectura Suceava „ne-a dat dezlegare să intrăm cu inginerii de la Cadastru și să efectuăm aceste măsurători, pentru ca fiecare dintre solicitanți să-și dovedească dreptul de proprietate”. Ioan Bahan a mai precizat că membrii comisiei locale de fond funciar din Ulma vor analiza atât cererile de retrocedare depuse de locuitorii acestei comune, cât și cererea depusă de Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, urmând ca o decizie favorabilă să fie dată pentru cei care își pot dovedi proprietatea cu documente legale și veridice. Pe de altă parte, prefectul județului Suceava, Orest Onofrei, a declarat, ieri, că persoanelor care revendică suprafețe de pădure pe raza comunei Ulma li se va permite să efectueze măsurătorile pentru realizarea schițelor cadastrale, de care au nevoie pentru completarea dosarelor de revendicare. „La Ulma este un fel de răzmeriță, pentru că oamenilor nu li se permite să măsoare. Ei trebuie să identifice într-un fel terenurile pe care le revendică pentru ca în final să vedem cine are dreptate”, a spus Onofrei. Reamintim faptul că în cursul săptămânii trecute, prefectul a anunțat că situația de la Ulma nu este singulară, cazuri similare fiind identificate și în comune precum Straja sau Brodina, unde mai multe persoane reclamă faptul că suprafețele de pădure pe care le revendică, și pentru care dețin acte de proprietate, se află pe aceleași locații cu terenurile solicitate de Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina.

Recomandări

Rîmbu vrea să recupereze la primărie parcelele private din Parcul Șipote, care înseamnă peste 8.000 de metri pătrați

Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava
Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava

A fost sfințit sediul Ocolului Silvic „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Silva Bucovina”, Câmpulung Moldovenesc

5 milioane de puieți de arbori, produși în pepinierele Direcției Silvice Suceava, plantați în campania de împădurire de primăvară