Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a organizat ieri, 20 martie, o acțiune comună, pe raza municipiului Suceava, împreună cu Primăria Suceava – Serviciul de Asistență Socială și Poliția comunitară, pentru identificarea copiilor trimiși la cerșit, și pentru avertizarea familiilor acestora. Au fost „prinși” la cerșit mai mulți minori, împreună cu părinții acestora, unii din Suceava, alții din comunele limitrofe. Aceștia au primit buletine informative și au fost informați cu privire la obligațiile pe care le au ca părinți, fără, însă, să se ia copiii pentru internare în Centrul de Urgență. Toți cerșetorii au fost avertizați verbal că dacă mai ies „la mila trecătorilor” li se va „tăia” masa la cantina socială, pentru cei care sunt beneficiari la ajutorul social. Poliția comunitară i-a avertizat pe părinții cerșetorilor că dacă mai ies pe străzi, li se vor confisca toți banii „câștigați”, și li se vor face și dosare penale. Acțiunea de ieri precede „Ziua Internațională a Copiilor Străzii” – 21 martie, și va căpăta un caracter de permanență în programul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. „Părinții copiilor trimiși la cerșit pot fi și amendați dacă vor continua să practice cerșetoria. La acțiunea de ieri nu a fost luat nici un copil din familie, pentru a fi dus în Centrul de Urgențe, dar la a doua abatere, se poate întâmpla și acest lucru. Conform legislației în vigoare, cu privire la drepturile copilului, părinții minorilor trimiși la cerșit pot să te trezească cu dosare penale și amenzi consistente”, a declarat șefa Serviciului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Suceava, Narcisa Marchitan.
Aproape 40 de copii ai străzii, pe teritoriul municipiului Suceava
Pe parcursul anului 2005 și în luna ianuarie a acestui an au fost identificați 39 de minori – copii ai străzii – din care 12 au domiciliul în alte județe (5 – Iași, 1 – Olt, 1 – Cluj, 1 – Botoșani, 1 – Teleorman, 1 – Vâlcea, 1 – Hunedoara, 1 – Bacău). Din cei 27 minori proveniți de pe raza județului Suceava, șapte au domiciliul în municipiul Suceava, trei în Fălticeni, doi în Vatra Dornei, doi în Siret, cinci în comuna Șcheia, doi în Pătrăuți, doi în Mitocu Dragomirnei, unul în Dumbrăveni, unul în Ipotești, unul în Dornești și unul în comuna Arbore. Pentru acești minori, precum și pentru familiile acestora s-au oferit servicii de informare și consiliere de către specialiștii din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Suceava, iar pentru șase dintre ei s-a instituit măsura plasamentului.
Daniela MICUȚARIU, Cosmin ROMEGA
Acțiune comună
Razie pentru depistarea cerșetorilor, înainte de Ziua copiilor străzii






