Sancțiuni

Razie în parcarea de pe centura Sucevei, pentru identificarea celor bănuiți că fac curse de drift

Razie în parcarea de pe centura Sucevei, pentru identificarea celor bănuiți că fac curse de drift
Razie în parcarea de pe centura Sucevei, pentru identificarea celor bănuiți că fac curse de drift

Informațiile adunate de polițiști în ultima perioadă de timp și semnalele lansate pe unele rețele de socializare, despre posibila organizare în timpul nopții a unor curse de drift în parcarea amenajată pe centura orașului Suceava, au dus la organizarea unei razii a poliției în zona respectivă. Duminică seara, în jurul orei 19.00, polițiștii Biroului Rutier Suceava și cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Dărmănești au identificat în parcarea amenajată pe sensul de mers dinspre Pătrăuți către Șcheia a variantei ocolitoare a municipiului Suceava mai multe autoturisme și persoane aflate în vehicule sau în preajma acestora. Văzând numărul mare al celor adunați și al mașinilor ajunse în zonă, polițiștii au constituit un dispozitiv de ordine publică pentru prevenirea și combaterea unor abateri la regimul rutier, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice în zonă fiind aduși și polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava și reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava. În urma verificărilor întreprinse, pe asfaltul carosabilului din parcare polițiștii au identificat mai multe urme circulare de rulare și frânare, specifice manevrelor de drift, având cunoștință despre faptul că cei adunați acolo au folosit rețelele de socializare pentru propagarea informațiilor.
În timpul verificărilor au fost legitimate 30 de persoane și identificate 30 de autovehicule, fiind testați cu aparatul etilotest 15 conducători auto. Polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale de peste 5.000 de lei, în principal pentru montarea anvelopelor cu alte dimensiuni decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare, aplicarea de folii neomologate pe geamurile laterale și parbriz, care estompează sau reduc vizibilitatea atât din interior cât și din exterior, lipsa polițelor RCA sau lipsa documentelor. În timpul controlului, polițiștii au reținut un permis de conducere și au retras trei certificate de înmatriculare, ridicând un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare pentru un autoturism care nu avea drept de circulație pe drumurile publice.

Recomandări

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

Un BMW și un Mercedes, cu alerte de căutare din Franța și Italia, ridicate de polițiști în urma unei razii