Zeci de polițiști din cadrul serviciilor de investigații criminale, investigarea fraudelor, ordine publică, rutier, arme, alături de „mascați” ai Serviciului de Acțiuni Speciale (SAS), jandarmi, lucrători ai Biroului pentru StrăiniSuceava și un echipajde la Direcția Sanitar Veterinară Suceava au fost mobilizați, sâmbătă, în orașul Vicovu de Sus, în cadrul unui control cu efective sporite care a vizat cu precădere verificarea modului în care se desfășoară comerțul în târgul organizat în localitate. De asemenea, s-a pus un accent deosebit și pe controalele în trafic.
„Timp de șase ore au fost organizate cinci filtre rutiere prin care s-au controlat peste 300 de vehicule, în special cele de transport marfă și persoane”, a precizat inspectorul principal Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
El a precizat că în cele câteva ore de controale au fost aplicate 64 de amenzi, în valoare de aproape 25.000 de lei, iar de la comercianții din târg au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 2.500 de lei.
Doi ucraineni comercianți de mărfuri au rămas fără vizele de intrare în România
În piața agroalimentară Vicovu de Sus polițiștii au depistat și doi ucraineni, de la care au confiscat marfă fără acte în valoare de o mie de lei.
„Având în vedere că cele două persoane nu au respectat scopul pentru care au obținut viza, au fost conduse la sediul Biroului pentru Străini Suceava, unde le-au fost revocate vizele, fiindu-le emise decizii de returnare de pe teritoriul României”, a mai precizat Ionuț Epureanu.
Într-un alt caz, un comerciant din Botoșani s-a ales cu dosar penal pentru că vindea drujbe fără a deține certificate de conformitate emise de titularul de marcă.
În privința controalelor în trafic, au fost reținute cinci permise de conducere, constatate două infracțiuni și a fost retras un certificatul de înmatriculare.