– Poliția Rurală Fălticeni a pregătit o descindere în discotecile din mediul rural fără a se asigura în prealabil dacă acestea sunt deschise, condiții în care s-au trezit că una dintre discoteci nu avea program în seara controlului
Au pregătit o razie prin discoteci, au chemat presa la acțiune, dar au uitat un „mic” detaliu: să verifice dacă discotecile în care vroiau să descindă sunt deschise în noaptea marelui control. Aceasta este pe scurt povestea raziei organizate în discotecile din mediul rural în noaptea de sâmbătă spre duminică de agenții Biroului de Poliție Rurală Fălticeni. Conform planului inițial, polițiștii urmau să-i verifice pe tinerii din discotecile din Baia și Horodniceni, unde au fost recent scandaluri. Numai că, înainte de a demara controlul, polițiștii nu s-au gândit să se intereseze dacă discotecile au program de funcționare în respectiva seară. O simplă plimbare a agenților din localitate până la ușa discotecilor ar fi scutit de drum un întreg alai de mașini de poliție.
În aceste condiții, nu mare a fost surpriza când s-a constatat că discoteca din Baia este închisă. Fără prea multe lamentări, polițiștii au luat-o spre a doua locație vizată pentru razie, discoteca din comuna Horodniceni. Aici norocul a fost de partea polițiștilor, distracția fiind în toi deși nu era încă miezul nopții. După ce i-au verificat pe tinerii prezenți în discotecă (petrecăreții nu au fost legitimați ci doar percheziționați corporal în vederea identificării armelor albe), după numai un sfert de oră, în uralele celor prezenți în discotecă, polițiștii au părăsit locația, părând că au organizat această acțiune doar pentru a-și face norma și a arăta opiniei publice, prin intermediul presei, că-și fac datoria. La nici unul din cei peste 100 de tineri prezenți în discotecă nu au fost găsite arme albe sau obiecte contondente. După controlul de sâmbătă noapte s-ar putea trage concluzia că discotecile din mediul rural din zona Fălticeni nu sunt nici pe departe un „cuib” în care se petrec scandaluri și bătăi, ci doar un loc de distracție unde toată lumea vine cu gânduri pașnice. Din păcate, realitatea din ultima vreme demonstrează că lucrurile nu stau chiar așa, ci, dimpotrivă, discotecile, mai ales cele din mediul rural, sunt un mediu propice pentru săvârșirea de contravenții și infracțiuni.





