Răzbunarea căprioarei



Portret Narcis SIRETEANU
Portret Narcis SIRETEANU

L-am auzit deunăzi pe un nene într-o gazetă – om de litere bătrân și profitor, care a făcut parte și din „Marea Adunare Națională”, pe vremea Împușcatului – plângându-se că suferă de gută, care cică e numită „boala boierilor”. I s-o fi zicând ei cândva „boala boierilor”, da’ azi nu mai ești cu nimic boier dacă ai în fișa medicală așa ceva.
Ci ești mai degrabă un prostalan ramolit, care n-a înțeles nica din viața asta, deși ai scris un raft de cărți, de piese de teatru și scenarii de film. N-ai înțeles că dacă ești un haplea, un rob fără drepturi al stomacului, și bagi în tine cărnuri cu toptanu’, în principal carne de vânat, te alegi cu o mulțime de beteșuguri, începând cu guta, care îți belește articulațiile, de mergi ca și când ai fi un țânc aflat la primii lui pași în viață.
Da’ cum să se abțină individul de la halit cărnuri, în principal vânat, dacă el este și un vânător cu decenii de activitate în spate și cu cranii de animale lipite fercheș pe perete, ca niște covoare cu răpiri din serai? Un vânător în zilele noastre e un stârpitor hain, un dușman al naturii, căci animalul ăla sărman – pândit cu luneta și ucis precaut, de la distanță, cu glonțul – e și-așa hăituit de poluare, de reducerea habitatului și de prădătorii aflați undeva deasupra lanțului său trofic.
De ce să mai vie și scriitorul – fost prieten cu Fănuș Neagu, altă celebritate literară nemâncată, pălită la vremea ei de neiertătoarea gută – cu pușcociul lui fatal? Doar de plăcerea de a vedea animalul zvârcolindu-se în ultimele lui spasme? Doar din răutatea lui notorie, împroșcată sub formă de gloanțe asupra unor vietăți care, spre deosebire de el, sunt tinere, sănătoase și frumoase?
Umflat la glezne, vânătorul bolnav de gută se deplasează cu eforturi uriașe, icnind ca o locomotivă la deal. Merge ca un țânc aflat la primii lui pași în viață, fără să aibă însă bucuria țâncului, ci grimasa bătrânului. Nu văd aici decât subtila răzbunare a căprioarei, mâncată cândva de el pe grătar.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.