Răzbunarea a fost arma lui Kovacs

Rubrica aceasta are și ea dimensiuni finite, spre deosebire, bunăoară, de dragostea pentru culori… Lăsând gluma la o parte, data trecută n-am găsit spațiu pentru a livra și concluzia în ceea ce privește arbitrajul lui Istvan Kovacs la ASA-Steaua. Cred că ar fi pierdere de vreme a analiza prestația sa din perspectiva bunei credințe. Dar nici nu marșez pe ideea de arbitraj la comandă. Din două motive. Steaua aleargă de una singură în această cursă pentru titlu, nicio contracandidată nu e capabilă de o opoziție măcar onorabilă, iar ele sunt conștiente de asta. Nu au bani sau nu mai vor să investească nici în ele însele, darmite să mai deschidă un front subteran, echivalentul unui risc major în condițiile actuale! Fanii Stelei o bănuiesc pe CFR Cluj pentru că e o variantă la îndemână, numai bună pentru scenarii pe tema apartenenței etnice. Al doilea motiv ar fi acela că un meci trântit de arbitru nu se face cu atât tam-tam. Se operează chirurgical, cu anestezie, nicidecum pe viu. Mai degrabă aș înclina către un exces de personalitate al lui Kovacs, o defulare prostească în urma unor umilințe înghițite pe vremea lui Gigi Becali. Sunt convins că vor fi unii care vor interpreta asta ca pe o pledoarie în favoarea întoarcerii la stilul Becali, de care Kovacs era timorat. Dimpotrivă. Tocmai acest arbitraj potrivnic este o consecință a acelei perioade. Iar răspunsul Stelei trebuie să fie unul singur: pe teren, făcându-și jocul obișnuit. Așa cum a făcut-o cu Dinamo, câștigând respectul tuturor, inclusiv al fluierașilor. Acest campionat poate fi unul al decenței recâștigate, chiar și fără acele stridențe gen Reghecampf, care nu i-ar fi iertat pe rivali de niște ironii ieftine. Doar ați văzut de ce a fost capabil printre străini, dându-se rotund și luându-și adversarii peste picior încă dinainte de a juca pe teren! Vă imaginați ce spectacol egolatru ar fi urmat dacă i-ar fi și învins…