Președintele Republicii Moldova, dl. Vladimir Voronin, ne-a denunțat celui mai important ziar pe chestiuni europene, Financial Times, cum că nu numai că nu recunoaștem limba și etnia moldovenească, dar acordăm cetățenie moldovenilor prin email, lăsând astfel biata Republică Moldova fără cetățeni. Declarațiile sale, făcute în fața a trei ziariști de la ziare importante, vin în urma unei perioade de escaladare a nemulțumirilor sale față de România.
Articolul din FT ne face un serviciu. Pentru prima dată la acest nivel sunt citați savanți care spun că între limba română și cea moldovenească nu sunt deosebiri. E citat Voronin însuși, care spune că Moldova a existat 650 de ani și va mai exista 6500 (???). Cu alte cuvinte, dl. Voronin se face de râs. Problema e că a anunțat că o să continue. Vrea să trimită scrisori la toate țările UE. Vrea, cu alte cuvinte, să se țigănească.
Mai sunt popoare despărțite de istorie, cu limbi comune sau aproape prin Europa. Kosovo de Albania, Macedonia de Bulgaria, care au tot atât de puține intenții să se reunifice vreodată, dar acest circ penibil moldo-românesc e unic. Și nu are scuză. A curățat Stalin elita din Moldova, i-a trimis în Siberia și Kazakstan, și, ceea ce a fost foarte abil, pe cei care au mai scăpat de acolo, în România (o străbunică de a mea a venit la familia ei ieșeană din Siberia de abia în 1965), asigurându-se astfel că toți cei cu sentimente proromânești sunt spulberați în toate direcțiile. Dar și în Țările Baltice s-a întâmplat la fel, și cu toate astea după 1990 acolo a avut loc o extraordinară renaștere națională. Țările acelea au renăscut din cenușă, au readus pe cei plecați fie în Vest, fie în restul URSS, și le-au reconstruit trezind invidia restului Europei fostă socialistă.
Nimic din toate astea nu s-a întâmplat în Moldova. De acolo lumea continuă să plece. Toată forța de muncă a Moldovei ar pleca dacă s-ar putea. Orice ar spune dl. Vornonin, asta nu e vina României. Este vina elitei politice din Moldova, pe are o reprezintă el, care nu a reușit să ofere un proiect național valabil.
Am luat cina săptămâna trecută cu ambasadorul Estoniei la Berlin, care mi-a povestit cum au construit ei Ministerul de Externe în 1991, pornind de la șase oameni, pentru că nu voiau să ia pe nimeni care fusese în diplomația sovietică. De asta a ajuns Estonia cea mai de succes țară din Europa, pentru că au știut să rupă clar și categoric cu trecutul comunist. Și de asta Moldova nu e nicăieri, pentru că a făcut exact opusul.
Când, în 1991, l-am vizitat pe tovarășul Smirnov, dictatorul Transnistriei, mi-a explicat că Tiraspol este ultima republică sovietică. Ghinion: până la urmă asta a ajuns să fie chiar Chișinăul, unde la ultimele două rânduri de alegeri comuniștii s-au reîntors în forță. Primul act ca președinte al dlui Voronin a fost să reintroducă sărbătorile sovietice. Cu toata amiciția lui față de ruși, nu a reușit să rezolve cu Transnistria. Și după aceea se miră că toată lumea vrea să plece.
Sunt două teme aici, pe care aș vrea să le deosebesc. Prima este ce putem face ca să oprim circul. Pentru că totuși nu mi se pare o idee bună să discutăm problemele noastre domestice la nivel european. Nu ne temem de dl. Voronin când ne numește „ultimul imperiu al Europei”, dar nici nu văd vreun avantaj în a lăsa discuția deschisă. A doua este dacă și ce putem în condițiile astea vitrege să facem pentru Moldova. Cât Moldovei îi va merge prost, va căuta țapi ispășitori, în primul rând pe noi.
Dl. Voronin dă vina pe noi că nu semnăm tratatul de bază. Și aici are și el dreptate, nu văd de ce nu îl semnăm. Chiar dacă Moldova a schimbat textul, și ține morțiș să se menționeze frontierele din 1947, nu văd de ce e asta o problemă pentru noi. Sigur că e o referință la un tratat absurd, între URSS și România comunistă, dar toată existența Republicii Moldova e absurdă, toate granițele din regiune sunt arbitrare, și așa cum s-au împăcat polonezii cu granița cu Ucraina (în care a rămas o întreagă regiune istorică poloneză) trebuie să ne împăcăm și noi cu ale noastre. Îi liniștește dacă pomenim de frontierele din 1947?
Avem vreo intenție vreodată să cerem Cahulul (de unde e familia mea), sau altă localitate de frontieră? Nu. Și atunci, de ce nu le facem hatârul să menționăm frontierele cu pricina? Asta nu va crea nici un obstacol dacă vreo generație viitoare din Moldova va dori să se unească cu România. Poziția noastră azi va deveni însă mult mai credibilă dacă o facem.
A doua problemă este cea a vizelor și cetățeniei. Să fie clar, dl. Voronin nu spune adevărul. A obține cetățenia română e foarte greu. Studenții mei basarabeni din București se chinuiesc de ani de zile. Nu e adevărat că toți cei zece mii de studenți pe an iau cetățenie română, în ultimii ani nici o sută pe ani nu luau. Să producă el măcar pe unul care a obținut-o prin email. E normal că am simplificat procedurile de acordare, dar părerea mea pe viitor este că acordarea acestei cetățenii trebuie să fie legată mai mult de rezidența în România. Absolventul care își găsește de lucru la noi, iar părinții sau bunicii lui au fost cetățeni români ar trebui să o primească. Dar nu toți cei care atunci când se dădea ușor nu au vrut-o, și acum o caută doar ca să plece cu pașaport de la noi la cules portocale în Spania. Deja sînt prea mulți din categoria asta. Nu suntem o cetățenie de tranzit, și nu trebuie să devenim.
Dar mai important este ce vom face cu vizele. Pentru că dacă nu dăm cetățenie tuturor, avem totuși o obligație să facilităm accesul celor care au legături la noi, care sunt mulți. PROTV Chișinau arată zilnic imagini sinistre din curtea ambasadei noastre. Îi tratăm pe acești oameni cum ne tratau pe noi occidentalii la începutul anilor nouăzeci. Oamenii stau la coadă toată noaptea, plătesc prețuri enorme la intermediari, iar ambasadorul nostru declară că ce se petrece dincolo de gardul ambasadei nu e treaba lui. Ba este. Cât îi tratăm prost, vor da vina pe noi, nu pe Voronin, deși el a refuzat deschiderea de consulate suplimentare, care ar mai fi ușurat situația. Incapacitatea noastră de a organiza un proces corect și eficient se întoarce contra noastră.
În sfârșit, vin la ultimul capitol, asistența pentru Moldova. Ani de zile a fost netransparentă, ineficientă, și, cum ne acuză Voronin, dedicată unor prieteni de ai noștri de acolo. Eu nu spun că oamenii aceia nu trebuiau ajutați, dar să plătești pe cineva să fie proromân nu mi se pare o afacere bună, mai ales văzând că numărul nu lor nu a crescut deloc. Românii din România rămân și ei prea neinteresați în Moldova. Propunerea mea este ca pe viitor să creăm un fond pentru țările din Est, care să cuprindă Moldova, Ucraina și eventual Georgia, care să sprijine numai acțiunile de cooperare dintre noi și ONG-uri sau primării din aceste țări. Să sprijinim cooperarea dintre școli, universități, asociații de afaceri, primari, să împingem oamenii să circule mai mult și să facă mai multe lucruri împreună. Mult din experiența noastră de tranziție și integrare merită transmis mai departe, și asta mi se pare un loc bun să ne punem banii, și o cale de a ajuta școli extraordinar de bune din Basarabia și Ucraina, unde oameni eroici luptă să învețe pe copii o română de calitate. Vor exista bani europeni ca să finanțăm asemenea proiecte. Iar din ai noștri, să dăm în continuare burse de studiu pentru elevi și studenți, tuturor celor care vor să vină să învețe la noi.
Hai, cu alte cuvinte, să facem lucruri de fond și să îl lăsăm singur pe teren pe dl. Voronin cu papagalul său.
