Greu e să ne înțelegem cu ungurii ăștia ai noștri. Când s-a făcut ultimul guvern au cerut posturile care dispuneau de cele mai multe fonduri europene și le-au căpătat. Ai fi zis că se vor cârpi cu ele pe unde vor putea și nu o să mai auzim de ei pe la știri. Dar iată, poftim! Șeful statului nu are ce face, și în loc să își facă o vacanță discretă, preferă să o umple cu declarații despre locul lui de concediu, Ținutul Secuiesc. Nu contează ce a mai vrut el să spună și dacă a avut sau nu dreptate, chestia inflamează pe toată lumea și până la urmă se găsește Consiliul Județean Covasna să pună un panou cu Țara Secuiască la marginea drumului. Eternii comici de la partidul Conservator pun și ei alături un contrapanou. Ministrul Transporturilor, în loc să își vadă de autostrăzile lui, anunță ziua și ora când va trimite trupele să-l dea jos. Și iată cum din prostie și ca să se vadă oamenii politici la televizor reinflamăm un conflict demult amorțit.
Dosarul secuiesc cuprinde două teme mari, care numai din superficialitate pot fi considerate perfect corelate, astfel ca rezolvarea temei 1 să rezolve și tema 2. Prima temă este lipsa de dezvoltare a acestor două județe, unde vezi cu ochiul liber ce prost gestionar a fost statul român de tranziție: drumurile mizerabile, infrastructura turistică atâta cât era de pe vremea socialismului, degradată și aceea, cozile la medicamente subvenționate, căruțe pe drumul național amestecându-se la tot pasul cu mașinile cu număr de Ungaria. Chiar dacă autoritățile locale, sau mare parte din ele, sunt formate din maghiari, drumurile, turismul și sănătatea sunt gestionate de la nivel național, și exasperarea oamenilor de acolo este de înțeles. Secuii nu sunt singurii sătui de proasta gestiune și convinși că dacă ar deveni complet autonomi le-ar merge mai bine. Ce, eu nu aș vrea să decupez bulevardul Lascăr Catargiu din București de la Piața Victoriei la Romană, și să îl gestionăm noi, locuitorii? Imediat am interzice firmei Euroconstruct să ne mai scoată bordurile, celor străini de zonă să mai parcheze pe trotuarele noastre, primului ministru să ne mai bâzâie cu coloanele lui oficiale de mașini de cinci ori pe zi și tuturor celor care nu pot merge din nordul în sudul orașului decât prin centru să ne plătească taxă de trecere, din care să plătim refacerea bucății noastre de mic Paris așa cum a fost. Dvs. nu ați vrea ceva similar, oriunde v-ați găsi? Recunoașteți că un stat care gestionează așa de prost ca al nostru –dar bani știe să ne ia – își pierde dreptul la loialitatea oamenilor. Din punctul acesta de vedere, secui suntem cu toții!
Dorința de a te autoguverna nu are însă doar justificare pragmatică. A doua parte a dosarului secuiesc e naționalismul. Politicienii maghiari, că sunt radicali sau udemeriști, se complac în a cultiva naționalismul local. După ei, regiunea nu e una săracă, pe la nivelul Botoșaniului, ci una bogată și frumoasă, jumulită de statul de la București. Degeaba le arăți că județele astea primesc mai mulți bani de la București decât dau pe taxe, și că dacă ar căpăta autonomie, cel puțin la început, ar avea de suferit financiar, nu de câștigat. Ei vor să se conducă singuri, să nu mai fie conduși de români, și pentru asta sunt dispuși să plătească din buzunar la o adică. Ce vor naționaliștii maghiari este o regiune în care să fie șefi la ei acasă –că sunt în regiunea aceea la ei acasă, nu ne-au ocupat pe noi, să fie clar – să învețe românește numai dacă vor, să aibă o administrație de limbă maghiară, tot ceea ce își doresc și alte minorități emancipate politic din lume, din Quebecul canadian în Catalonia spaniolă. Și ce vor românii, este exact să nu îi lase să facă asta, folosind drept pretext pe puținii români care trăiesc acolo și pretinsa lor discriminare. Oriunde am trăi în România, naționalismul nostru ne face să vrem să fim noi șefi peste tot, deși cred că mulți români nici nu au călcat niciodată prin acest ținut, locuit în proporție de peste 90% de maghiari.
Dacă prima temă e greu de rezolvat, a doua este, după părerea mea de cercetător în problema naționalismului, nerezolvabilă. Oricum e o iluzie că dacă o rezolvăm pe prima (dezvoltarea), se va rezolva și a doua de la sine (naționalismul ambelor părți). Am discutat cu sute de oameni de toate categoriile sociale când am scris cartea mea Transilvania subiectivă (Humanitas, 1999), și cu mulți alții din afara țării noastre pentru cartea mea Naționalismul după comunism (CEU Press, 2004). Am ajuns la un set de rezolvări mai mici, dar nu îmi fac nici o iluzie, nu există nici o „mare” rezolvare acolo unde un grup național emancipat politic vrea cu tot dinadinsul să se autoguverneze. Uitați-vă la Kosovo. La ce le-a servit sârbilor că i-au discriminat pe albanezi, i-au reprimat, și când nu au mai avut altă soluție au încercat să îi scoată din casele lor? Nu au făcut decât să agraveze problema. Fără intervenția lor, Kosovo era cel mult autonom: cu ajutorul lui Milosevic, Kosovo va fi independent.
Dacă vrem să nu ajungă vreodată ținutul secuiesc precum Kosovo, trebuie să îi penalizăm drastic pe acești luptători în panouri, pe acești politicieni iresponsabili ai noștri, maghiari și români. Că nu societatea civilă din Covasna a ridicat acel panou, și nu contrasocietatea civilă românească l-a dat jos. Și de o parte, și de alta, doar oameni politici care vor să se afirme au deschis și inflamat scandalul. Pe aceștia nu trebuie să îi mai votăm. Toți cei care zilele astea, în loc să minimalizeze incidentul, l-au umflat cu pompa sunt pur și simplu iresponsabili și nu merită să li se mai dea alte ocazii să se joace cu focul.
