Război în toată regula la Vicovu de Jos, acolo unde pădurea aparținând sătenilor a devenit un adevărat măr al discordiei. Ultimul episod s-a înregistrat în noaptea de marți spre miercuri și a continuat și ieri dimineață, arsenalul folosit cuprinzând amenințări și oameni alergați cu un cuțit prin centrul comunei. Totul a plecat de la suspiciunea unor membri ai Consiliului de Administrație al Obștii Vicovu de Jos că din pădurea de 360 de hectare aparținând celor 500 de oameni din sat se exploatează ilegal material lemnos.
„La ora 21.00, trei oameni din Consiliul de Administrație, printre care și eu, am mers în locul numit «La Plopi» pentru a vedea ce se petrece în pădurea sătenilor. Am fost întâmpinați de președintele Vasile Chifan, pe care l-am întrebat de ce se taie copaci fără a fi marcați. Din acel moment a început scandalul”, a arătat Viorel Pârghie, fost președinte al Obștii Vicovu de Jos și actual membru al Consiliului de Administrație.
A fost completat de un al doilea membru al Consiliului de Administrație al Obștii, care a precizat că nervozitatea președintelui Chifan era evidentă.
„Am văzut trei brazi puși la pământ și care erau secționați la 4 metri lungime. Am întrebat ce se întâmplă cu lemnul, dar nu am primit nici un răspuns concret. Mai mult, Vasile Chifan a sărit la bătaie la Vasile Cârstean, care era împreună cu noi, pe care l-a amenințat în mai multe rânduri. Într-un târziu, după ce am sunat de două ori la 112, a venit și poliția”, a spus Vasile Fusa.
Polițiștii au început cercetările pentru a afla ce se petrece în pădurea aparținând Obștii Vicovu de Jos.
„Polițiștii deplasați la fața locului au identificat o autoutilitară încărcată cu cincisprezece piese de material lemnos, lemn lucru rășinoase, de diferite diametre, având lungimea de patru metri fiecare, neavând marcaj la capete, conform prevederilor legale. Conducătorul auto nu deținea documente justificative pentru materialul lemnos. În urma inventarierii efectuate de un specialist al Ocolul Silvic Bucovina – Câmpulung Moldovenesc, a rezultat o cantitate de material lemnos de 12,05 metri cubi”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava.
Lemnul, depozitat în spatele Primăriei Vicovu de Jos
Materialul lemnos a fost adus din pădure și depozitat în spatele Primăriei Vicovu de Jos, iar în scurt timp va fi predat în custodie pădurarului Mihai Turcu, cel care trebuia să aibă în grijă pădurea de unde s-au tăiat ilegal cei trei brazi.
Deocamdată, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de tentativă de furt calificat, singurul învinuit fiind șoferul mașinii cu care urma să fie transportat materialul lemnos.
Capac la toată nebunia a pus evenimentul de ieri dimineață. În timp ce polițiștii luau declarații de la persoanele implicate în acest scandal, Vasile Chifan a pus mâna pe un cuțit și l-a alergat pe Vasile Cârstean prin centrul comunei Vicovu de Jos. Martorii spun că președintele Obștii Vicovu de Jos a fost calmat cu greu de polițiștii care au ieșit afară, iar dacă nu erau oamenii legii, se putea ajunge la vărsare de sânge.
Polițiștii au confirmat ieri că au întocmit un nou dosar penal, pe numele lui Vasile Chifan, pe care-l cercetează pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, ultraj contra bunelor moravuri și port ilegal de armă albă.
Contactat telefonic, Vasile Chifan spune că totul este o înscenare pusă la cale de cei care vor să-l dea jos din funcția de președinte al Obștii Vicovu de Jos. Mai mult, Chifan îi acuză pe polițiști că au furat lemnul depozitat în pădurea „La Plopi”.
„Poliția a intrat și a furat lemnul și l-a dus într-un depozit clandestin. Am zis că-i iert pentru asta, că în pădurea obștii nu se mișcă nici o frunză fără mine”, a arătat Vasile Chifan.
Cât despre faptul că l-a alergat cu un cuțit pe un alt membru al Obștii Vicovu de Jos, Vasile Chifan are propria versiune: „Domnu Cârstean nu a depus nici o plângere pentru că este prietenul meu. Rebelii vor să mă răstoarne și găsesc tot felul de șiretlicuri”.