Războiul continu



Președintele Traian Băsescu a dat asigurări, ieri, la CSM, că va reuși ca eticheta pusă Guvernului Tăriceanu vizavi de corupție să nu fie aceeași cu cea pusă în 2004 Guvernului Adrian Năstase la sfârșit de mandat.
„Unul din marile mele obiective, și o spun fără să încerc să fac politică, a fost ca eticheta pentru Guvernul Tăriceanu vis-a-vis de corupție să nu fie aceeași care a fost la sfârșitul mandatului, în 2004, pentru Guvernul Adrian Năstase. Și vă asigur că o să reușesc”, le-a spus Băsescu membrilor CSM.
El le-a declarat acestora că prin tot ce a făcut în mandatul său a respectat principiul „corupție-toleranță 0”.
„Nu voi accepta să desemnez un ministru al Justiției care nu are o carieră profesională și morală ireproșabilă. Foarte mulți vin și spun «Da și tu.». Eu sunt ales, cu bunele și cu relele mele, dar un ministru al Justiției, nu voi accepta să semnez ca un notar în orice condiții sau orice persoană”, a declarat șeful statului.
Potrivit acestuia, Constituția prevede că premierul propune un ministru, iar președintele decide.
Tăriceanu izbucnește.
O eventuală discuție cu președintele Traian Băsescu pe tema ministrului Justiției nu era constituțională sau legală, deoarece primul-ministru nu negociază numirile de miniștri, a declarat aseară premierul Călin Popescu Tăriceanu.
„Este dreptul primului-ministru de a-și alege miniștrii”, a spus Tăriceanu.
El a arătat că numirea unui ministru nu poate reprezenta un subiect de negociere între șeful Guvernului și președinte.
Tăriceanu i-a cerut președintelui Traian Băsescu să o numească „neîntârziat” pe Norica Nicolai la conducerea Ministerului Justiției, atenționându-l că va fi responsabil pentru un eventual raport negativ al Comisiei Europene în acest domeniu.
El i-a cerut președintelui să își îndeplinească obligațiile constituționale și să semneze decretul de numire.
Tăriceanu a amintit că președintele poate refuza numirea unui ministru doar în anumite condiții, respectiv dacă persoana nominalizată a fost condamnată sau nu a îndeplinit vârsta legală pentru ocuparea unei astfel de funcții.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a părăsit sediul Guvernului imediat după declarația de presă prin care a anunțat că refuză să accepte invitația președintelui Traian Băsescu pentru o discuție privind portofoliul Justiției și a plecat la cumpărături, însoțit de unul dintre fiii săi.