Antrenorul desemnat de Adrian Mititelu să se ocupe de pregătirea echipei Universitatea Craiova, Nicolo Napoli, a fost, marți, oprit de poliția locală din Craiova să inspecteze stadionul „Ion Oblemenco”, acesta vizitând doar terenurile de antrenament „Zoltan Crișan” și „Petre Deselnicu”.
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, i-a transmis lui Napoli că starea stadionului este la fel de deplorabilă ca atunci când a fost preluat de la Adrian Mititelu: „Nicolo Napoli ar trebui să-și inspecteze propria echipă și nu stadionul. Stadionul se află în aceeași paragină ca în urmă cu o săptămână când l-am preluat de la Adrian Mititelu”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Edilul a precizat pe contul său de facebook că joi, „după ședința Consiliului Local în care va fi aprobat contractul de asociere între firma care investeste în echipă, municipalitate și clubul sportiv, va fi prezentat lotul” echipei CS Universitatea Craiova.
Finanțatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a anunțat, luni, într-o conferință de presă că gruparea olteană a înregistrat la FRF documentele pentru 20 de jucători, printre aceștia aflându-se Dorel Stoica, Ovidiu Stoianof, Robert Săceanu sau Dumitru Hotoboc.
Cei 20 de jucători anunțați de site-ul oficial al clubului oltean sunt: Dorel Stoica, Dumitru Hotoboc, Ovidiu Stoianof, Robert Săceanu, Cătălin Crăciun, Eusebiu Rioșanu, Sorin Bușu, Jackie Nicolae, Robert Cale, Bogdan Ciocirlă, Florin Dragomir, Georgian Dinu, Aurel Preda, Claudiu Bălan, Ionuț Mirzeanu, Gabriel Miu, Lucian Avram, Vasile Stania, Lucian Pătru și Vlad Georgescu. Noul antrenor al echipei este italianul Nicolo Napoli.
Inițial, primarul Lia Olguța Vasilescu l-a susținut pe Mititelu în disputa sa cu FRF și în încercarea de a reînscrie echipa în Liga a II-a. Văzând că Mititelu nu reușește să facă rost de banii necesari înscrierii formației în Liga a II-a, Primăria Craiova a decis să formeze o altă echipă în cadrul Clubului Sportiv Universitatea Craiova.
Autoritățile locale din Craiova au evacuat, la 27 iunie, gruparea Universitatea Craiova patronată de Adrian Mititelu de la Stadionul Ion Oblemenco, sub supravegherea poliției, pentru a face loc noii grupări.
Primarul Lia Olguța Vasilescu a anunțat că echipa CS Universitatea Craiova are deja antrenor, un lot de 22 de jucători, buget de 1,5 milioane de euro și va evolua în ediția 2013-2014 a Ligii a II-a pe locul pus la dispoziție de FRF.
Ca la olteni
Război în toată regula între cele două echipe fantomă ale Craiovei
