Ministerul Mediului

Război contra tăierilor ilegale, prin introducerea a peste o sută de noi amenzi silvice și dublarea valorii celor existente

Pentru tăierea de arbori din pădurile virgine amenda este cuprinsă între 20.000 și 30.000 de lei
Pentru tăierea de arbori din pădurile virgine amenda este cuprinsă între 20.000 și 30.000 de lei

Aflat în plin război contra tăierilor ilegale, după înființarea Gărzii Forestiere, introducerea aplicației Inspectorului Pădurilor și instituirea unor controale mult mai severe, Ministerul Mediului a venit cu un nou pachet de măsuri legislative pentru îmbunătățirea managementului pădurilor și stoparea abuzurilor silvice.
Pe lângă introducerea a peste o sutăde noi amenzi silvice, acoperind astfel și o serie de situații neprevăzute până acum în Codul Silvic, legiuitorul majorează semnificativ amenzile existente, în majoritatea cazurilor fiind vorba de o dublare a acestora.
După ce modificările legislative privind transportul masei lemnoase au diminuat mult acest fenomen, fiecare transport fiind ușor de identificat și verificat în privința conținutului – legal sau ilegal, inclusiv de persoane fizice, prin intermediul unei aplicații de mobil, prin înăsprirea măsurilor contravenționale se dorește eradicarea completă a acestui fenomen.
Astfel, dacă până acum celor prinși „cu ocaua mică” li se confisca masa lemnoasă și li se aplica o amendă, de acum înainte, li se confiscă și mijlocul de transport, iar amenzile sunt dublate.
Toate aceste modificări care pot afecta activitatea multor societăți din județul Suceava, care se ocupă de administrarea pădurilor sau exploatarea masei lemnoase sunt prevăzute în Ordonanța de Urgență privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice care modifică și completează Legea nr.171/2010. Noile măsuri legislative au fost aprobate în ședința de Guvern de miercuri, urmând să fie puse în aplicare după publicarea în Monitorul Oficial.
Sancțiuni pentru administratorii pădurilor de stat și private
Conform ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, care a catalogat tăierea ilegală a pădurilor ca fiind o problemă de securitate națională, prin noua Ordonanță de Urgență, toți agenții constatatori dispun de instrumente eficiente de acțiune în multe din cazurile de activități ilegale. Aceste modificări aduc amenzi mai severe, care permit sancționarea nu numai a celor ce taie sau transportă lemn ilegal, dar și a administratorilor de pădure care nu respectă legea, indiferent dacă sunt păduri de stat sau private. În plus, modificările transpun prevederi solicitate de Comisia Europeană. Dacă aceste modificări nu s-ar fi aprobat de Guvern, exista un risc major de declanșare a unei proceduri de infringement împotriva României.
O noutate se referă la personalul silvic care autorizează exploatări de masă lemnoasă în plus față de ceea ce este prevăzut în amenajamentul silvic, adică peste ceea ce se numește în termeni tehnici “posibilitatea legală.” Pe lângă plata amenzii, aceștia vor fi obligați să achite o sumă egală cu produsul dintre volumul depășit și prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Dacă la un ocol silvic se aprobă tăierea în plus a 5000 de mc, șeful de ocol va trebui să achite 575.000 de lei.
Tăierile de arbori în pădurile virgine, sancționate cu amenzi de 30.000 de lei
Noile prevederi legislative, care introduc peste o sută de noi sancțiuni, pentru situații constatate din activitatea curentă a Gărzilor Forestiere, vin cu alte valori ale amenzilor aplicabile până acum, în cele mai multe cazuri fiind vorba de o dublare a acestora.
De exemplu, pentru tăierea, ruperea, distrugerea fără drept de arbori, dacă fapta nu este încadrată ca infracțiune silvică, se va plăti o amendă cuprinsă între 1.000 și 12.000 de lei, iar masa lemnoasă se va confisca. Până acum, sancțiunea era cuprinsă între 500 și 5.000 de lei.
În ceea ce privește autorizarea de exploatări forestiere în pădurile virgine, în vechea reglementare nu exista nici un fel de sancțiune. Acum s-a introdus o amendă cuprinsă între 20.000 și 30.000 de lei.
Pentru transportul de masă lemnoasă fără proveniență legală, amenda era, până acum, cuprinsă între 2.000 și 5.000 de lei. Cuantumul amenzii s-a majorat la o valoare cuprinsă între 3.000 și 10.000 de lei, iar ca măsură complementară, pe lângă confiscarea materialului lemnos, s-a introdus și confiscarea mijlocului de transport.
Puncte de penalizare pentru societățile comerciale care exploatează masă lemnoasă
Un alt element de noutate vizează societățile comerciale care exploatează masă lemnoasă. Aici a fost introdus un sistem de puncte de penalizare, asemănător cu cel aplicat în cazul conducătorilor auto. Astfel, în momentul aplicării unei sancțiuni contravenționale, operatorul economic va primi și puncte de penalizare, în funcție de cuantumul amenzii. Operatorului economic care acumulează un număr de 25 de puncte de penalizare îi va fi interzisă participarea la orice licitație de masă lemnoasă. În plus, s-a luat decizia de a se crea o platformă informatică ce va conține toate sancțiunile pe care agenții constatatori le aplică pentru contravenții silvice provenite din fondul forestier proprietate publică, pentru o perioadă de 6 luni.

Pentru transportul de masă lemnoasă fără proveniență legală amenda s-a dublat, dar s-a introdus și confiscarea mijlocului de transport
Pentru transportul de masă lemnoasă fără proveniență legală amenda s-a dublat, dar s-a introdus și confiscarea mijlocului de transport
Pentru tăierea de arbori din pădurile virgine amenda este cuprinsă între 20.000 și 30.000 de lei
Pentru tăierea de arbori din pădurile virgine amenda este cuprinsă între 20.000 și 30.000 de lei

Recomandări

Amenzi de 940.500 de lei și confiscări de 765.700 de lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni ale anului

Amenzi de 940.500 lei și confiscări de 765.700 lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni din 2025

Afaceriștii ilegali cu lemn nu mai pot scăpa ușor transportând cantități mai mici. Mașinile se confiscă dacă sunt prinși a doua oară

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava