Rețelele de canalizare și stațiile de epurare construite în mare parte cu bani europeni, în satele și orașele noi din Suceava, au ajuns surse de poluare pentru cursurile de apă din județ. Construite fără o proiecție clară a numărului de beneficiari și fără o condiționare a racordurilor la apă cu cele la canalizare, stațiile de epurare puse în funcțiune între anii 2002 și 2013 sunt în realitate nefuncționale, astfel încât apele uzate ajung în râurile Bistrița, Moldova, Siret, Dorna, Suceava, Șomuzu Mare și în alte cursuri de apă mai mici.
Conform unei situații întocmite de Administrația Națională Apele Române, la această oră în județ sunt 30 de localități în care rețelele de canalizare și stațiile de epurare ridică probleme de poluare a cursurilor de apă.
Astfel, Primăria Iacobeni are o stație de epurare pusă în funcțiune în 2007, pentru o rețea de canalizare la care teoretic ar fi trebuit să se aboneze 2.080 de consumatori. Din păcate, doar 277 sunt racordați, ceea ce face ca sistemul să fie ineficient și să funcționeze mult sub capacitate, ca de altfel în toate celelalte cazuri. Limitele de poluare nu au fost depășite până acum, însă au fost atinse concentrațiile maxime admise, ceea ce a făcut ca Apele Române să amendeze primăria cu 31,61 de lei. Administrația are un program de etapizare în ceea ce privește gospodărirea apelor uzate, până în martie 2015.
Ploaie de amenzi de la Apele Române
Primăria Dolhasca are rețea de canalizare cu o capacitate de 11.093 de branșamente, dar numai 516 consumatori sunt racordați, și asta în condițiile în care nici măcar nu are stație de epurare și evacuează apele uzate direct în râul Șomuzu Mare. În 2013 a primit amenzi de peste 2.400 de lei, iar din ianuarie până în aprilie 2014, penalități de alți 931,86 de lei.
La Dumbrăveni, stația de epurare a fost dată în funcțiune în 2008, cu scopul de a prelua apele uzate de la cei 9.214 consumatori potențiali – în realitate doar 640. Deși stația funcționează la toți parametrii, în pârâul Sălăgeni au fost deversate ape uzate cu depășiri mici ale cotelor maxime admise, astfel că primăria a fost penalizată cu peste 2.500 de lei în 2013 și cu aproape 300 de lei în acest an.
La Frasin lipsește stația de epurare și apele uzate ajung direct în râul Moldova. Penalitățile din 2013 și până acum depășesc 8.500 de lei. Situații similare cu cele prezentate se întâlnesc și la Șaru Dornei, Salcea, Drăgușeni, Broșteni, Putna, Ostra, Liteni, Bosanci, Dorna Candrenilor, Arbore, Mălini, Mănăstirea Humorului, Verești, Valea Moldovei, Baia, Bilca, Zvoriștea, Forăști, Straja, Brodina, Voitinel, Boroaia, Păltinoasa, Fântâna Mare, Cornu Luncii. Pentru ultimele nouă cazuri, stațiile sunt finalizate în perioada 2011-2013, dar nu sunt puse în funcțiune, iar branșamentele lipsesc ori sunt insuficiente. În comuna Ciprian Porumbescu, stația de epurare pusă în funcțiune în 2012 și rețeaua de canalizare sunt administrate de SC Apă Canal SRL din localitate și există doar 711 utilizatori, față de capacitatea de 7.250 de abonați. Pentru deversarea în pârâul Stupca de ape epurate insuficient, penalitățile de anul trecut și din acest an depășesc 2.000 de lei.
Pentru ca o stație să fie eficientă are nevoie de o găleată de apă pe secundă
Situația este cunoscută la nivelul administrației județene, mai ales că au fost primari care au reclamat că tot bugetul comunei se duce pe amenzile date de Apele Române.
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, ne-a declarat ieri că principala problemă este numărul mic sau lipsa consumatorilor racordați la rețeaua de canalizare. „Pentru ca o stație de epurare să fie eficientă are nevoie de 10 litri de apă pe secundă, de o căldare de apă pe secundă. De exemplu, la Valea Moldovei, rețeaua de canalizare a fost proiectată pentru 6.000 de consumatori, adică 2.000 de racorduri. Acum sunt 130 de racorduri, iar cei care folosesc rețeaua de canalizare nu plătesc nimic pentru că la primărie nu au serviciu de apă-canal, iar stația și rețeaua nu au fost predate unui operator pentru administrare”, a declarat prefectul.
Potrivit acestuia, pentru cazul particular Valea Moldovei deocamdată a fost luată măsura blindării stației de epurare și vidanjarea apelor uzate, cu transport la ACET Gura Humorului. Costurile operațiunii vor fi suportate de Primăria Valea Moldovei, dar sunt oricum mai mici decât amenda lunară de 5.000 de lei, pe care administrația locală o încasează din ianuarie încoace, de la Apele Române.
Prefectul de Suceava a mai afirmat că în perioada următoare va fi verificată situația stațiilor de epurare și a rețelelor de canalizare din tot județul și ulterior să se găsească o soluție de prevenire a poluării. „Este clar că este necesară creșterea numărului de consumatori și condiționarea racordului la rețeaua de apă cu cel la canalizare. Vrei apă, te racordezi obligatoriu și la canalizare, nu se poate altfel”, a concluzionat Sinescu.