Răul din lume este absența lui Dumnezeu din inimile oamenilor

Profesorul unei universități importante și-a provocat studenții să răspundă la următoarea întrebare: „Dumnezeu a creat tot ceea ce există?”.
Un student a răspuns ferm: „Da!”.
Profesorul a pus o nouă întrebare: „Dacă Dumnezeu a creat totul, înseamnă că El l-a creat și pe diavol. Și de vreme ce acesta există, înseamnă că Dumnezeu este personajul rău?”.
Studentul nu a putut răspunde la această supoziție, iar profesorul a susținut că a demonstrat astfel faptul că a crede în Dumnezeu este o poveste pentru copii, fără substrat real.
Un alt student a ridicat mâna și a cerut să pună o altă întrebare. El s-a ridicat în picioare și a spus:
‒ Domnule profesor, starea de frig există?
‒ Bineînțeles, i-a răspuns profesorul. Ce fel de întrebare este aceasta? Cu siguranță că există, nu ți-a fost frig, n-ai tremurat niciodată?
Proaspătul student a răspuns:
‒ De fapt, starea de rece nu există. În concordanță cu legile fizicii, ceea ce noi considerăm rece reprezintă de fapt absența căldurii. Orice lucru poate fi obiect de studiu atâta vreme cât transmite energie (căldură). Zero absolut reprezintă absența totală a căldurii, dar starea de rece nu există. Ce am facut noi este doar să creăm un termen care să descrie ce simțim când nu primim căldură în organism. Și, continuă studentul, întunericul există?
‒ Bineînțeles, răspunse profesorul.
De această dată, studentul răspunse:
‒ Vă înșelați din nou, domnule profesor. Nici întunericul nu există. Ceea ce există de fapt este doar absența luminii. Lumina poate fi studiată, întunericul nu. Nici nu poate fi fracționat întunericul, lumina da. O simplă rază de lumină alungă întunericul pe suprafața pe care ajunge. Întunericul este un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se întâmplă când nu avem lumina.
În sfârșit, studentul îl întrebă pe profesor:
‒ Domnule profesor, există răul absolut?
Profesorul îi răspunse:
‒ Bineînțeles că există, după cum am menționat la începutul discuției. Vedem violuri, crime, violență peste tot în lume, toate acestea sunt întruchiparea răului.
‒ Domnule profesor, răul absolut nu există. La fel cum am demonstrat în celelalte două cazuri, răul absolut este un termen creat de om pentru a descrie rezultatul absenței lui Dumnezeu in inima omului!
După toate acestea, profesorul se recunoscu învins de această argumentație logică și nu mai spuse nimic. Numele acelui tânăr student era Albert Einstein.
(Sursa: Doxologia.ro)

Recomandări

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

IPS Calinic i-a transmis primarului Bogdan Loghin că „Biserica nu răspunde la presiuni, fie ele și voalate, și nu se lasă implicată într-un registru al avertismentelor, rămânând statornică în adevăr”

Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de episcopul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan

Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de preotul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan
Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de preotul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan