Întâmpinată cu mârâieli și scandaluri prima etapă a returului desfășurat în prelungirea turului a demonstrat că se poate juca și la noi ca la nemți sau englezi, adică aproape fără pană de iarnă. Numai că până să pricepem că s-a schimbat clima, tot s-au dat în spectacol vreo câțiva, culmea nu neaparat dintre cei care, jucând în cupele europene, ar fi avut drept argument oboseala acumulată (Steaua a jucat deja vreo 60 de meciuri în acest an!), ci mai ales din rândul letargicilor care sunt în Liga I doar ca să iasă la socoteală („două la Primărie, două la Școala de fete…”!) numărul de echipe. Încât stai și te întrebi: la ce dracu’ ne-a trebuit campionat de 34 de etape, dacă deja leneșii se plâng de suprasolicitare! Cu gândul mai mult la șoriciul de porc sacrificat (pentru ultima oară?) în ciuda standardelor europene, o bună parte din echipele participante la etapa I din decembrie păreau ele însele venite spre sacrificare și nu numai cele obișnuite să facă doar prezență simbolică, dar și echipe cu pretenții n-au arătat mai nimic. Printre ele, de fapt în fruntea listei, Rapid. În pofida aparenței de joc ofensiv, Rapidul nu ataca ci doar mimează. O face însă foarte bine, de ai crede că te poți aștepta la un festival de goluri însă toată povestea se termină de fapt când ar trebui să înceapă. Adică în momentul decisiv. Cred că de la Rapidul anilor 60 n-am mai pomenit aâtea ratări. Deosebirea ar fi că pe atunci, după ce Niki Dumitriu îi servea lui Ion Ionescu vreo două, trei mingi de gol pe care acesta le și valorifica, abia apoi începea și circul. Adică, de la adăpostul golurilor, rapidiștii făceau spectacol total, punându-și adversarii pe jos, ca popicele, din fente. Acum, fentele de prost gust ale lui Zicu mai au și darul infecției duse până la boală psihică. Rapidul nu stă rău cu tehnica, ci așa cum zic și în titlu, cu mentalu’. Am mai scris despre Buga, acum vreo săptămână. Despre Zicu, acum. Dar ca boala să se prindă și de Moldovan, parcă e prea mult. În mod cert, niciunul nu se gândea că dea gol Padurilor. Mingea lor era focalizată pe meciul dintre franțuji și greci. Nu mai bine s-ar fi gândit și la unii și la alții când îi aveau în fața lor, iar acum ar fi fost loc să-i bage în seamă și pe Panduri?


