Ratarea formației Holograf

Ăștia de la formația Holograf reprezintă un caz clasic de ratare românească. Frumușei, cu olecuță de talent pe ei și cu un lider carismăticuț, s-au lansat și așezat frumos în aria urechilor noastre. Că nu e unul printre noi să nu fi fredonat o bucățică de-a lor.
Dar apoi, după entuziasmul începutului, s-au complăcut în propria scăldătoare umplută cu succes căldicel. Fericiți că-i iubesc și fetele din Dolj, și cele din Alba, ca să nu mai vorbim de rasatele din județul Vaslui, fericiți că apar pe coperta revistelor lucioase, holografii și-au zis în barbă că mai binele e dușmanul binelui.
Nici un efort n-au făcut pentru a scoate capul în lumea medie sau mare a rockului mondial, nici un deșt nu au mișcat pentru a ieși peste granița acestui cerc al micro-succesului. Lălăiau câte o chestioară ușurică, sumar orchestrată, și se mulțumeau că o reluau până la limita nervilor alde Morar și Buzdugan, pe posturile de radio. „Ți-am luat un ineeel! Mare cât o roată de Dusteeer!”
Ce-ar fi trebuit să facă, din respect pentru micul lor har? Să încerce să își scoată muzica peste hotarele țării noastre, asta ar fi trebuit. Să compună o operă rock, să scoată un album experimental, să cânte în deschidere la concertele formațiilor străine. Să-și editeze albumele și în engleză, cum făceau maghiarii de la „Omega”, de exemplu. Să muncească până le pleznesc băierele inspirației. Să se retragă în munți și să revină, peste nouă luni, cu o nouă creație, care să ne lase perplecși de admirațiune.
N-au făcut-o. Din lene, din prea mult privit în oglindă, din „lasă că e mai comod așa”. Acuma, văd că au scos un nou album, ceva cu o vedere trimisă de la Costinești. Și la fel îl promovează: din Oradea la Buzău, de la Dej pân`la Bacău.
Degeaba! Costineștiul nu mai înseamnă nimic. Acuma lumea merge pe litoralul grecesc, francez sau belgian. Sau bulgăresc, în cel mai nașpa caz.