Rata șomajului a scăzut în decembrie la 6,4%



Rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost în decembrie de 6,4%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de noiembrie și cu 0,6 puncte comparativ cu decembrie 2013, numărul șomerilor ajungând la 604.000 persoane, a anunțat vineri Institutul Național de Statistică (INS), informează Mediafax.Numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) a fost mai mic în decembrie atât față de luna precedentă (617.000), cât și față de ultima lună a anului precedent (649.000 persoane).”Pe sexe, rata șomajului pentru bărbați o depășește cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 6,7% în cazul persoanelor de sex masculin și 6,0% în cazul celor de sex feminin)”, arată INS, într-un comunicat.Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 5,1% pentru luna decembrie (5,3% în cazul bărbaților și 4,8% în cel al femeilor). Această categorie de vârstă reprezintă 73,7% din numărul total al șomerilor. Datele se referă la șomajul definit de Biroul Internațional al Muncii (BIM). Potrivit acestuia, șomerii sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan trei condiții: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, respectiv au căutat activ un loc de muncă în decursul ultimelor patru săptămâni.



Recomandări