După ce au anunțat conducerea clubului că intenționează să părăsească FC Cetatea în această iarnă pentru a se transfera la Jiul Petroșani, Cătălin Rață (foto) și Răzvan Huzuneanu par să-și fi revizuit atitudinea după ce au constatat pe propria piele că în Valea Jiului nu umblă câinii cu colaci în coadă. Cu toate acestea, președintele Dumitru Moldovan spune că nu mai este cale de întors pentru ei la Suceava. „I-am rugat frumos să nu plece și i-am atenționat că dacă fac acest gest vor închide orice ușă de revenire la Cetatea. Dacă atâta minte au avut să dea cioara din mână pe aia de pe gard să suporte consecințele acum, pentru că sunt oameni în toată firea. În aceeași situație este și Ciprian Băsăscu, care după ce a dispărut subit de la antrenamente săptămâna trecută, acum își face ”, a declarat oficialul Cetății. În altă ordine de idei, conducătorii grupării sucevene speră să reușească în cele din urmă transferul mijlocașului Augustin Ivașcă, mai ales că fostul echipier al Ceahlăului nu face parte din lotul pe care Unirea Urziceni l-a deplasat în cantonamentul din Cipru.





