Rata sărăciei absolute, cea mai ridicată la grupa de vârstă 15-19 ani



Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) a lansat luni în dezbatere publică Strategia Națională pentru Tineret 2014-2020, scopul final fiind incluziunea socială a tinerilor, în condițiile în care cea mai ridicată rată a sărăciei absolute, 8,4 la sută, se înregistrează la grupa de vârstă 15-19 ani.
Strategia a fost lansată în dezbatere de secretarul de stat în MTS Cristian Cosmin, care a precizat că România nu a mai avut un astfel de document din 2005.
Potrivit lui Cosmin, populația tânără cu vârste între 15 și 34 de ani a scăzut constant din 2001, ajungând acum la șase milioane.
Strategia în domeniul tineretului are ca obiectiv principal incluziunea tinerilor pe patru paliere – cultură și educație non-formală, participare și voluntariat, muncă și antreprenoriat, sănătate și sport.
Obiectivul general al Strategiei vizează susținerea participării active a tinerilor la viața economică, socială, culturală și politică a țării, asigurând oportunități egale de acces la educație, ocupare și condiții de viață decente, inclusiv pentru grupurile vulnerabile, pornind de la faptul că rata sărăciei absolute este cea mai ridicată la grupa de vârstă 15-19 ani, adică 8,4 la sută.
Strategia Națională are stabilite șase domenii de intervenție. Primul este inegalitatea socială, în condițiile în care peste un sfert dintre tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani trăiesc în sărăcie relativă (28,1 la sută), România fiind astfel pe ultimele trei locuri în Uniunea Europeană.
Un alt domeniu de intervenție este excluziunea socială – peste o treime dintre tineri sunt la risc de excluziune, adică 40,3 la sută, față de 24,3 la sută în UE.
Apoi, sunt vizate ocuparea și antreprenoriatul, pornind de la faptul că România are cel mai ridicat nivel de sărăcie în rândul tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani care lucrează – 30,7 la sută, față de 11,2 la sută în UE.
Un alt domeniu de intervenție face referire la educație non-formală și cultură, întrucât 87 la sută dintre tineri nu au participat niciodată la ateliere de creație, 84 la sută nu au luat parte niciodată la o conferință sau dezbatere, iar 92 la sută nu au participat la un schimb internațional de tineret.
Este urmărit, de asemenea, pentru intervenție domeniul sănătate, sport și recreere, pornind de la realitatea că 42 la sută dintre tineri nu consumă legume sau fructe, iar 30,2 la sută dintre ei mănâncă zilnic sau de trei ori pe săptămână produse de tip fast-food, 14,2 la sută beau frecvent alcool, 30,8 la sută sunt fumători, iar 66,4 la sută consideră că își petrec timpul liber într-un mod satisfăcător, acesta însemnând emisiuni TV, întâlniri cu prietenii și presă.
Un ultim domeniu de intervenție din cadrul strategiei este reprezentat de participare și voluntariat. Potrivit un studiu din 2013, doar 5 la sută dintre tineri s-au implicat în acțiuni civice inițiate de organizații neguvernamentale sau în cele de voluntariat.
Potrivit secretarului de stat Cristian Cosmin, pentru partea de cultură și educație nonformală, vor fi organizate dezbateri cu toate ONG-urile, pentru ca acestea să știe ce fonduri pot accesa, și se dorește, de asemenea, pregătirea câtorva sute de tineri în domenii precum asociativitate și voluntariat, fonduri UE, sport și sănătate.
În plus, MTS vrea să asigure formarea profesională în managementul proiectului pentru 400 de tineri care, ulterior, să devină formatori pentru alți tineri, iar în final să fie specializați aproximativ 10.000 de tineri, la nivel național.
Tot în domeniul participare și voluntariat se are în vedere adoptarea Legii voluntariatului.
Organizațiile neguvernamentale au propus, pentru domeniul muncă și antreprenoriat, ca în cadrul celor 15 case de cultură ale studenților să funcționeze centre de consiliere, formare profesională și mediere pe piața muncii.
O altă propunere vizează un program pilot la nivel național, pentru integrarea pe piața muncii a absolvenților de studii superioare, dar și a celor care nu au luat bacalaureatul.