Rata natalității în județul Suceava în primul semestru al acestui an a fost de 10,1‰, în scădere cu 1,5‰ față de aceeași perioadă a anului trecut. Așa arată o situație făcută publică de Direcția Județeană de Statistică. Pe de altă parte, rata mortalității a scăzut 0,5‰ de la 11,4‰, la 10,9‰. Ambele rate au înregistrat valori mai mari în mediul rural comparativ cu mediul urban.
În semestrul I din 2013, bilanțul natural al populației (diferența între născuți vii și decedați) a fost negativ, de 280 de persoane, în condițiile în care în aceeași perioadă a anului 2012 populația județului înregistra un spor natural pozitiv de 51 de persoane. Mai exact, în primele șase luni ale acestui an s-au înregistrat 3.833 de decese și 3.553 de născuți vii. Raportul Direcției de Statistică relevă faptul că atât la nivel național, cât și la nivelul Regiunii Nord-Est, în semestrul I 2013, bilanțul natural a înregistrat valori negative, de minus 37.692 de persoane la nivel național și minus 4.571 de persoane la nivelul Regiunii Nord-Est.
Datele comparative la nivel național plasează județul Suceava pe locul doi din punct de vedere a ratei natalității (10,1‰, față de 8,4‰ pe total țară) și pe locul șase din punct de vedere al sporului natural. În primele șase luni ale acestui an, din analiza datelor operative, se constată că nici un județ nu a înregistrat bilanț natural pozitiv.