Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă, între 15 și 64 ani, a crescut în trimestrul trei al anului trecut la 60,2%, respectiv 9,428 milioane de persoane, iar rata șomajului a crescut la 6,9%, reprezentând 703.000 șomeri, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).
În trimestru trei al anului 2010, populația activă a României a fost de 10.185.000 de persoane, din care 9.482.000 erau ocupate și 703.000 erau șomeri BIM, se arată într-un comunicat de miercuri al Institutului Național de Statistică (INS).
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost, în trimestrul trei al anului trecut, de 60,2%, cu 0,2 puncte procentuale mai mică decât cea din perioada similară a anului precedent și cu 0,1 puncte procentuale mai mare decât cea din trimestrul al doilea din 2010.
Gradul de ocupare a fost mai mare pentru bărbați (67,0%, față de 53,6% pentru femei) și pentru persoanele din mediul rural (64,3%, față de 57,3% în mediul urban). Rata de ocupare a tinerilor între 15 și 24 de ani a fost de 25,5%.
De asemenea, conform datelor INS, rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 de ani a fost de 64,6%, la o distanță de 5,4 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.
Rata șomajului calculată conform Biroului International al Muncii (BIM) a fost de 6,9%, în creștere atât față de trimestrul anterior din 2010, cât și față de trimestrul corespunzător din 2009, ambele cu o rată a șomajului de 6,8%.
„Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului BIM a fost de 1,1 puncte procentuale (7,4% pentru bărbați față de 6,3% pentru femei), iar pe medii rezidențiale, de 4,6 puncte procentuale (9,0% pentru mediul urban, față de 4,4% pentru mediul rural)”, se mai arată în comunicatul INS.
Potrivit datelor INS, rata șomajului BIM a avut nivelul cel mai ridicat (22,9%) în rândul tinerilor (15-24 ani).
„Raportul de dependență economică (numărul persoanelor inactive și în șomaj ce revin la 1.000 persoane ocupate) a fost de 1260‰, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1.577‰), precum și pentru cele din mediul urban (1.342‰)”, a precizat INS.
Populația ocupată cuprinde toate persoanele, începând cu vârsta de 15 ani, care au desfășurat o activitate economică producătoare de bunuri sau servicii (de cel puțin o oră) în perioada de referință (o săptămână), în scopul obținerii unor venituri sub formă de salarii, plată în natură sau alte beneficii.
Șomerii sunt persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 74 ani care îndeplinesc simultan următoarele condiții: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.
Sursa datelor o constituie Cercetarea statistică asupra forței de muncă în gospodării (AMIGO) care se realizează trimestrial, în conformitate cu Regulamentul Consiliului și Parlamentului European cu privire la organizarea unei anchete statistice selective asupra forței de muncă în Comunitatea Europeană.